96 / 350
95
defterdarı
) şi intendentul posesorilor de
tinare
(
timar kethüdası
) – orice schimbare
petrecută în distribuirea şi suprimarea veniturilor acordate militarilor.
În calitatea sa de conducător al administraţiei provinciale,
beglerbegul
a
reprezentat autoritatea sultanului în
vilayet
, având în subordinea sa dregători şi
instituţii organizate întocmai ca cele din capitala imperială. În condiţiile în care
autoritatea cea mai mare din sistemul administraţiei centrale provinciale otomane
le-a fost încredinţată marelui vizir şi
beglerbegului
, s-a impus totodată constituirea
şi reprezentarea în
divanul
(consiliul) imperial ca şi în cel provicial a tradiţiilor şi
departamentelor administrative distincte. În timp ce
divanul
imperial (
Divân-i
Hümayun
) i-a reunit ca membri de drept pe
nişandji
(şeful cancelariei), pe
defterdar
(marele vistiernic) şi pe doi
kadıaskeri
(căpeteniile sistemului administrativ-legal),
consiliul provincial al
beglerbegului
a fost alcătuit din
tımar defterdarı
,
tımar
kethüdası
,
hazine defterdarı
(intendentul visteriei) şi
kadı
. Toţi aceşti dregători au
avansat în cadrul departamentelor administraţiei provinciale otomane, numirea şi
ridicarea lor în funcţie fiind atributul exclusiv al sultanului. Mai mult, concentrarea
întregii autorităţi în mâna sultanului reprezintă acţiunea deliberată prin care s-a
imprimat un caracter ambiguu autorităţii
marelui vizir
şi
beglerbegului.
În cadrul constituirii
vilayetului
Timişoara, alegerea şi numirea primului
beglerbeg
investit cu o putere civilă şi militară însemnată nu au reprezentat un
simplu act formal. Dimpotrivă, ele au dobândit o însemnătate militară şi strategică
aparte datorită locului şi rolului recunoscut
vilayetului
nou-creat în sistemul de
apărare şi expansiune otomană spre Europa Centrală. În urma schimbării din 1551
a raportului de forţe din această regiune în favoarea „Sfântului Imperiu Romano-
German”, strategii otomani au avut nevoie de un centru de supraveghere şi
intervenţie în Transilvania, de o bază de apărare a provinciilor otomane învecinate
şi de cucerire a unor teritorii noi. Încredinţată de Süleyman Kanuni vizirului Kara
Ahmed paşa, comandantului expediţiei de cucerire a Banatului, alegerea
beglerbegului
s-a înscris în acţiunea de instalare a autorităţilor otomane în oraşul Timişoara şi nu
a impus eforturi deosebite. Îndeplinirea acestei misiuni a fost înlesnită de cererea
adresată vizirului Kara Ahmed paşa de către Kasım paşa,
sandjakbegul
de Bečej şi
Becicherec, de a primi funcţia de
beglerbeg
de Timişoara după ce dobândise, în
prealabil,
sandjakul
Timişoara şi de a i se subordona totodată alte câteva
sandjakuri
aflate în teritoriile lăuntrice ale Imperiului Otoman. Experienţa dobândită în admi-
nistrarea teritoriilor învecinate noului
vilayet
dar şi faptele sale de arme l-au convins
pe sultan să încuviinţeze, la 18 septembrie 1552, propunerea lui Ahmed paşa de
numire a lui Kasım paşa prin raportul înaintat divanului imperial: „S-a raportat, că,
mai înainte, i se acordase
sandjakul
din interiorul
vilayetului
, atunci când tu ai
făcut arz ca [să i se dea] lui Kasım paşa,
beglerbeglikul
Timişoarei, i s-a acordat
susnumitului steagul
beglerbeglikului
Timişoarei”
7
. Numirea lui Gazi Kasım paşa a
respectat, în primul rând, principiul tradiţional al recrutării unor dregători care
deţinuseră anterior funcţii în teritoriile învecinate noului
vilayet
. Sultanul a ţinut
seama, în al doilea rând, de participarea sa la expediţia de cucerire a Ungariei şi de
implicarea sa în lupta pentru impunerea
Islamului
, fapt pentru care Kasım paşa a
7
K. 888
, fila 446 a,
Colecţia Microfilme Turcia
, cadrul 447.