94 / 350
93
II. INTEGRAREA ADMINISTRATIV – INSTITUŢIONALĂ
ÎN IMPERIUL OTOMAN
1. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-MILITARĂ
A BANATULUI
a. VILAYETUL ŞI CÂRMUITORII LUI
Ţinuturile ocupate în Banat în iulie şi august 1552 au devenit trofeul de drept
al sultanului Süleyman Kanuni în urma acţiunii premeditate de vizirul Kara Ahmed
paşa de a se folosi de un obicei turcic nomad. Obiceiul
1
priveşte urmările imediate
ale înfrângerii şi morţii în luptă a conducătorului duşman, al cărui stat, bunuri şi
supuşi intrau de drept în stăpânirea suveranului turcic. În calitatea sa de izvor al
dreptului otoman, obiceiul a legitimat după dezastrul de la Mohács din 1526 nu
numai suzeranitatea sultanului Süleyman Kanuni asupra regatului feudal ungar, ci
mai ales anexarea regiunilor întinse din Ungaria şi transformarea lor, în 1541, în
vilayetul
Buda. De acest precedent s-a folosit vizirul Kara Ahmed paşa la 27 iulie
1552, când cetatea Timişoara s-a predat (
vire
) în schimbul retragerii paşnice a
locuitorilor, oştenilor şi comandantului garnizoanei, Ştefan Losonczy. Aşadar, încăl-
carea cu bună ştiinţă a condiţiei de capitulare a legitimat stăpânirea suveranului
otoman asupra Banatului de câmpie şi a locuitorilor săi. A fost nevoie, deci, de
masacrul apărătorilor Timişoarei şi de decapitarea lui Ştefan Losonczy, deşi
izvoarele otomane
2
au justificat în felul lor această acţiune. Masacrul a fost explicat
ca o pedeapsă îndreptăţită pentru încălcarea convenţiei încheiate anterior, în
decembrie 1551, prin care generalul Castaldo asigura retragerea din cetatea Lipova
a corpului de oaste otoman condus de Ulama paşa.
Din punct de vedere administrativ şi militar, teritoriile cucerite în 1552 la sud
şi la nord de Timişoara, respectiv de la linia Dunării şi până la valea Mureşului, au
fost împărţite în
sandjakuri
şi însumate apoi într-o provincie otomană de-sine-
stătătoare, un
vilayet
cârmuit de un
beglerbeg
. Se ştie că, în secolul al XV-lea,
sandjakul
a fost unitatea administrativ-militară de bază a statului otoman, iar
beglerbegul
, comandantul suprem al oştilor provinciale. Odată cu expansiunea
otomană în Anatolia şi în Peninsula Balcanică s-a ajuns însă la formarea unui
număr de 4 provincii otomane: Rumeli (ţinuturile balcanice), Anadolu (regiunile
din vestul şi centrul nordic al Anatoliei), Rum (regiunile din nord-estul Anatoliei)
1
T. Halasi-Kun,
Ottoman Toponymic Data and Medieval Boundaries in South-eastern
Hungary
, în
From Hunyadi to Rákóczy
:
War and Society in Early Modern Hungary
, New York, 1982,
p. 244.
2
M. Djelalzade,
op. cit.
,
trad. cit.
, p. 286; I. Peçevi,
Tarih
, vol. I, Istanbul 1864–5, p. 292.