92 / 350
91
Afirmaţiile lui Evliya Çelebi despre ponderea deţinută de locuitorii musulmani de
origine bosniacă la Lipova, Ineu şi Cenad cuprind unele exagerări. Musulmanii din
Lipova, printre care s-au numărat 800 de neferi viteji, bravi şi voinici”, au fost,
după părerea sa, bosnieci cu toţii, vorbind nu numai bosniaca ci şi maghiara
499
. În
schimb, la Cenad, s-a vorbit numai bosniaca de către populaţia musulmană
alcătuită din negustori, hagii la locurile sfinte de la Mekka şi Medina şi din oşteni
numeroşi, care au ajuns la o mulţime de 6.000 în timp de război
500
. La Ineu s-au
aflat însă 8.000 de păzitori de cetate şi oşteni: poturi (sud-slavi islamizaţi) şi
bosnieci care, după obiceiul trupelor de la Timişoara şi Lipova, poartă îmbrăcă-
mintea locuitorilor de la serhart
501
. Spre deosebire de populaţia musulmană din
Timişoara, Lipova, Cenad şi Ineu, toţi locuitorii cetăţii şi oraşului Gyula au fost
dreptcredincioşii lui Allah, „un adevărat alai de gazii, luptători pentru credinţă şi de
negustori, care nu prea vorbeau limba turcă, dar ştiau bine româneşte şi
ungureşte”
502
. Informaţiile consemnate de Evliya Çelebi indică mai degrabă obârşia
locală a musulmanilor, descendenţi ai populaţiei cucerite, convertită la
Islam
.
Odată cu înglobarea Banatului, Lugojului şi Caransebeşului în hotarele
vilayetului Timişoara (1658), implantarea nucleelor musulmane în aşezările cu
caracter urban din teritoriile anexate s-a dovedit a fi o acţiune limitată, în funcţie de
poziţia lor strategică. Dată fiind transformarea de dată recentă a ţinutului Lugojului
în
sandjak
, Evliya Çelebi a semnalat instalarea autorităţilor otomane şi a
kadiului
în centrul său administrativ, deopotrivă cu încartiruirea unui număr de 1.000 de
oşteni şi cu constituirea celor 12 ziamete, 300 timare
503
, posesiuni condiţionate de
îndeplinirea obligaţiilor militare.
În acest context, Evliya Çelebi a atras atenţia asupra caracterului incomplet al
instaurării stăpânirii otomane la Lugoj. Călătorul a fost frapat de inexistenţa
oricărui edificiu necesar desfăşurării vieţii musulmanilor (
djiamii
, hanuri, băi,
dughene), ca şi de neînceperea recensământului fiscal (
tahrir-i vilayet
), metodă
eficientă de cucerire otomană. De altfel ocuparea ţinutului Lugojului cu puţin timp
înaintea călătoriei lui Evliya Çelebi din 1661 nu reprezintă o explicaţie convingă-
toare
504
. Se ştie că cedarea banatului Lugojului şi Caransebeşului şi transformarea
lor în unităţi administrativ-militare de tipul
sandjakului
, al căror venit a fost hărăzit
vakıfului
pentru întreţinerea oraşelor sfinte Mekka şi Medina, a avut un caracter
simultan. Dar, din descrierea amănunţită a
djamiei
ctitorite de
defterdarul
Ibrahim
paşa în cetatea Caransebeşului
505
rezultă că autorităţile otomane i-au acordat o
atenţie sporită oraşului amintit potrivit cu rolul său recunoscut în sistemul otoman
de apărare a Banatului. Întocmai ca în
sandjakul
Lugoj, venitul
sandjakbegului
de
Caransebeş a fost stabilit la suma de 300.000 akçe, garnizoana cetăţii a numărat
499
Ibidem
, p. 401,
trad. cit
., p. 508.
500
Ibidem
, vol. VII, p. 372,
trad. cit
., p. 648.
501
Ibidem
, vol. V, p. 406,
trad. cit
., p. 513.
502
Ibidem
, vol. VII, p. 384,
trad. cit
., p. 653.
503
Ibidem
, vol. VI, p. 4,
trad. cit
., p. 533.
504
Ibidem
, vol. VI, p. 4
trad. cit
., p. 533.
505
Ibidem
, vol. VI, p. 5,
trad. cit
., p. 534.