Istoria Banatului Otoman

91 / 350

90
funcţionari otomani) descoperirea sau ivirea neaşteptată de apă termală fie în Piaţa
Unirii (Domnului), fie în apropierea Ştrandului Termal de astăzi din Timişoara 490.
De asemenea, numele cartierului otoman Seget491 derivă din deformarea variantei
maghiare Sziget, toponim ce denumeşte Insula sau Palanca Mică. Au mai existat şi
nume de cartiere care desemnează îndeletnicirea locuitorilor, ca de pildă: Martolos,
corp de oaste privilegiată însărcinată cu paza trecătorilor şi a cursurilor de apă;
Solak, corp de infanterie din garda sultanului, sau Debagghane 492, adică tăbăcăria.
Se ştie că prezenţa cartierului de-sine-stătător al tăbăcarilor reprezintă o carateris-
tică a oraşelor de la Marea Neagră (Trapezunt) şi din Sud-Estul Europei (Avlona,
Dimetoka, Patras) 493 .
Din cele 14 mahalle ale oraşului Timişoara locuite de o populaţie presupus
musulmană, 2 cartiere au avut o populaţie mixtă: musulmană şi creştină, iar alte
două o populaţie românească şi sârbească494. În cartierul cel mai mare, respectiv în
Insula sau Palanca Mică, suburbia dinspre Timiş, s-a aflat o populaţie în majoritate
musulmană, creştinii reprezentând o parte mică din aceasta. Şi în cartierul Martolos
au fost locuitori creştini, dat fiind că această categorie de oaste privilegiată s-a
recrutat, în general, din rândul populaţiei creştine a Imperiului Otoman. De altfel
registrul kadiului din Timişoara se mai referă la 4 mahalle locuite numai de
musulmani: Djamia Mare, Mustafa paşa, Nasuh Beşe, Debagghane, dar şi la
prezenţa a 4 musulmani în cartierul Solak şi a 2 din cartierul Memi aga495.
După un veac de stăpânire otomană, oraşul şi populaţia sa musulmană şi
creştină au sporit în mod semnificativ având în vedere înmulţirea caselor din
Timişoara. Numărul de 2.000 de case existente la data cuceririi sale496 a crescut la
cele 2.700 case menţionate de Evliya Çelebi497. Dacă se admite prezenţa unui
număr mediu de cinci persoane în fiecare casă din Timişoara, atunci populaţia
oraşului a însumat 13.500 de locuitori, din care 10.000 de oşteni. Din însemnările
lui Evliya Çelebi rezultă că, în cartierele de la Porţile Azapilor, Cocoşului şi
Malului, s-au aflat 120 de case, în timp ce alte 1.500 de case spaţioase, înzestrate
cu curţi împrejmuite cu scânduri, au împodobit 10 mahalle-uri din oraş. Dar în
privinţa locuitorilor musulmani din Timişoara, Evliya Çelebi a pomenit doar
prezenţa oamenilor de rând, a negustorilor şi învăţăţilor 498, trecând cu vederea
obârşia lor şi aria culturală căreia i-au apaţinut. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât
scrierile călătorului otoman vădesc preocuparea sa de a preciza provenienţa
musulmanilor stabiliţi în diferite aşezări cu carater urban din vilayetul Timişoara.
490 Cr. Feneşan, op. cit., p. 246.
491 Başbakanlık Arşivi Istanbul, Maliyeden Müddever, Kuyud Ruznamçe, Defter , nr. 3906,
p. 843, 23 iunie 1590.
492 Kl. Hegyi, op. cit., p. 187.
493 K. Kreiser, op. cit ., p. 209.
494 Kl. Hegyi, op. cit., loc. cit.
495 Ibidem.
496 M. Hatvani, Magyar történelmi okmánytár a Brüsseli országos levéltárból és a Burgundi
könyvtárból 1441–1652, în „Monumenta Hungariae Historica Diplomataria”, Pesta 1857–1759,
vol. II, p. 260.
497 Evliya Çelebi, op. cit., vol. V, p. 393, 394, trad. cit., p. 499, 500.
498 Ibidem, p. 394, trad. cit ., p. 501.