89 / 350
88
omogene, care au respectat legi nescrise, obiceiuri şi tradiţii. În cartierul musulman,
definit de reţeaua stradală proprie, au existat clădiri utilitare, religioase şi comer-
ciale legate de reţeaua stradală a bazarului. În astfel de împrejurări,
mahalle
-ul, un
orăşel în sine, a avut
djamie
sau
mesdjid
, şcoală primară (
mekteb
) şi dughene, iar
locuitorii săi au avut statutul de membri ai cartierului şi nu ai oraşului Timişoara.
Tot
mahalle
-ul a stabilit legătura dintre individ şi societatea otomană în anasamblul
ei, asigurându-şi coeziunea atât pe planul vecinătăţii cât şi pe planul solidarităţii în
asumarea răspunderii în raporturile cu autorităţile oraşului faţă de delictele comise
pe teritoriul său. În ceea ce priveşte vecinătatea, coeziunea între locuitori s-a
manifestat prin ajutorul reciproc, garanţii şi acţiuni reprezentative pentru comuni-
tăţile relativ mici întemeiate pe solidaritate. Responsabilitatea colectivă a locuito-
rilor cartierului pentru delictele şi actele de violenţă săvârşite în comunitatea lor a
consolidat încrederea reciprocă, însumând „o componentă de apărare îndreptată în
afara sa”
479
.
Şi în acest caz, procesul formării cartierelor musulmane nu a dus la schimba-
rea structurii fizice şi teritoriale a oraşului fortificat Timişoara, străbătut de arterele
sale principale, care au legat Poarta Apei de Poarta Cocoşului şi Poarta Citadelei de
Poarta Nouă sau Poarta Azapilor şi le-au împărţit în 4 părţi aproximativ egale. Din
însemnările lui Heinrich von Ottendorf rezultă că, în centrul Timişoarei, la
intersecţia străzilor amintite, s-a aflat bazarul (
çarşı
) cu acoperiş de lemn
480
, o
construcţie specifică şi reprezentativă pentru orice oraş otoman sau oriental.
Timişoara a avut doar un bazar simplu şi nu un bazar de pânzeturi (
bedestan
)
481
,
deoarece comerţul cu stofe a fost acaparat de negustorii raguzani, care au locuit în
cartierul lor, numit
Latin mahallesi
. Acesta a fost situat lângă bazar, la intersecţia
căilor principale din oraş, şi s-a întins până spre citadelă, după cum rezultă din
planul întocmit la sfârşitul secolului al XVII-lea de arhitectul Radogna, care s-a
intitulat „meimar o Ingeniere di Timişvar”
482
.
Nu se cunoaşte încă numărul prăvăliilor deţinute de negustorii raguzani în
acest bazar, în care au existat la mijlocul veacului al XVII-lea 400 de dughene
potrivit însemnărilor de călătorie ale lui Evliya Çelebi
483
. Constatarea nu este lipsită
de temei, de vreme ce tocmai colonia raguzană din Timişoara a stabilit contactul
între demnitarii otomani ai
vilayetului
(
beglerbeg
,
sandjakbeg
) şi un sistem
comercial complex de căi maritime şi de drumuri din Peninsula Balcanică, care au
legat din punct de vedere comercial Raguza de Timişoara, Pécs, Pesta şi Buda.
479
K. Kreiser,
Zur inneren Gliederung der osmanischen Stadt
, in „Zeitschrift der Deutschen
Morgenländischen Gesellschaft” Supplementband II, 1974, p. 206.
480
Heirich von Ottendorf,
Der Weeg von Ofen auff Griechisch-Weissenburg oder die
Beschreibung der alda gelegenen Palanken und der selben gantzen gegend
, manuscris la
Österreichische Nationalbibliothek Viena,
Handschriften und Inkunabelsammlung
,
Codex 8481
, p. 85
recto-verso.
481
Evliya Çelebi,
op. cit
., vol. V, p. 394,
trad. cit
., p. 500; K. Kreiser,
Bedesten Bauten im
Osmanischen Reich
, în „Istanbuler Mitteilungen”, vol. 29, 1979, p. 395–397.
482
Arhivele Nationale
Bucureşti,
Colecţia Microfilme Italia
, rola 38, cadrul 45, reproduce
planul inclus în manuscrisele Marsigli, păstrate la Biblioteca Universitaria Bologna
Ms. 5 Piante di
Forti, Assedji, Ponti
etc.
483
Evliya Çelebi,
op. cit
., vol. V, p. 393,
trad. cit
., p. 499.