Istoria Banatului Otoman

90 / 350

89
Reprezentativă până în 1591 pentru activitatea comercială din aceste ţinuturi de
margine ale Imperiului otoman şi pentru sistemul de comerţ raguzan s-a dovedit a
fi compania comercială întemeiată la Raguza de Scipione Bona şi Marino Bucchia
la 15 iulie 1573. Semnificativ este şi faptul că acordarea creditelor în mărfuri
de către Marino Bucchia partenerilor săi de afaceri musulmani, peste limita de
50.000 akçe stipulată în actul de constituire a companiei484, a contribuit la falimen-
tarea acesteia. De altfel, datorită lipsei sale de prevedere şi de prudenţă, Marino
Bucchia nu şi-a mai putut încasa creanţele, fiind ameninţat totodată de funcţionarii
otomani, debitorii săi. Alături de marele datornic, defterdarul de Buda, de la care
trebuiau încasaţi 5600 taleri, s-au aflat nu numai beglerbegul de Timişoara, ci şi
sandjakbegii din Moldova, din Székesfehérvár, Szekszárd, Sziget şi Nográd. Mai
mult, după moartea subită a lui Marino Bucchia, la 1 iunie 1591, nici recuperatorul
acestor restanţe, Serafino Zamagna, negustor din Sarajevo, nu a mai putut să
încaseze în 1593 sumele datorate de beglerbegul de Timişoara şi de sandjakbegul
de Moldova458 , restul debitorilor obligându-se la plata parţială a sumelor restante.
Dintre cele 14 cartiere cu populaţie presupus muslmană, amintite între 1652
şi 1653 în registrul (sidjill) kadiului din Timişoara, arhitectul Radogna a fixat pe
planul oraşului, ce-i drept cu aproximaţie, doar Latin Mahallesi. De aceea,
întocmai ca în cazul oraşului Edirne486, distribuirea pe acest plan a cartierelor
formate în jurul unor centre religioase: djamie, mesdjid (casă de rugăciune), zaviye
(mănăstire de dervişi), türbe (mausoleu) stă sub semnul aproximaţiei. În ceea ce
priveşte denumirea lor, mahalle-urile din Timişoara au purtat, de cele mai multe
ori, aşa cum s-a întâmplat la Istanbul, numele ctitorului unei djamii, mesdjid, al
altor construcţii, al unor particularităţi geografice sau al îndeletnicirii locuitorilor
lor. Prin urmare, izvoarele provenind din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi
din prima jumătate a celui următor cuprind semnalări ale cartierelor următoare:
Ramazan aga, Kasım paşa, Turgud Aga, Kabataş Aga, Hızır Aga487. Totodată, în
registrul kadiului din anii 1652–1653 sunt menţionate câteva cartiere, care au luat
numele ctitorilor unor edificii, ca de pildă: Hızır Aga, Nasuh Beşe, Memi Aga,
Mahmud Kethuda, Djimdjime Mehmed paşa. Această din urmă mahalle a purtat
numele lui Djimdjime Mehmed efendi, ctitorul unui vakıf şi al djiamiei sale, un
lăcaş de cult mare, înzestrat cu un acoperiş de plumb488. Potrivit registrului kadiului
din Timişoara, Djimdijme Mehmed efendi şi-a înzestrat vakιful cu o avere evaluată
la suma de 530.000 akçe489. În ceea ce priveşte numele ctitorului djiamiei,
Djimdjime Sultan, nu se ştie dacă lakabul (porecla) Djimdjime a derivat din
cuvântul turc djimdjime , care înseamnă un soi de pepene verde, mic şi parfumat.
S-ar putea însă, ca numele acestei djamii să fie inspirat din legenda lui Djimdjime
sultan, care a circulat printre turcii anatolieni. În cazul acestei ipoteze, un astfel de
nume a evocat pentru cunoscătorii legendei amintite (dervişi bektaşii, soldaţi şi
484 A. Molnár, Egy raguzai kereskedötársaság a hódolt Budán, Budapesta, 2009, p. 96.
458 Ibidem, p.105, 106.
486 K. Kreiser, op. cit., p. 200.
487 Cr. Feneşan, Cultura otomană a vilayetului Timişoara (1552–1716), Timişoara, 2004. p. 110.
488 Bartınlı Ibrahim Hamdi Atlası, Süleymaniye Kütüphanesi, ms. nr. 2044, fila 255.
489 Kl. Hegyi, op. cit., p. 189.