Istoria Banatului Otoman

86 / 350

85
În alte aşezări urbane din sandjakurile Cenad şi Gyula, respectiv în Bečej,
Becicherecul Mare şi Gyula, în care au trăit musulmani, recensământul a început cu
înregistrarea lor în condică, deşi garnizoane otomane au fost încartiruite şi în
fortăreţele de la Békés, Cenad şi Szarvas. Concluzia reflectă o situaţie aparte cu
atât mai mult, cu cât nu sunt cunoscute încă instrucţiunile de recensământ al
otomanilor, care au trăit în acele aşezări. Totuşi s-ar putea crede că s-a ţinut seama
de musulmanii din cetăţi, care au locuit în case diferite, fie că au fost militari, fie
târgoveţi. În mod firesc, contingentul garnizoanei a fost mult mai mare decât
numărul propriu-zis al oştenilor luaţi în evidenţă pentru plata salariilor.
Din motive necunoscute încă, recensămintele din 1567 şi 1579 în sandjakul
Cenad pun în lumină un fapt deosebit, legat de înregistrarea musulmanilor şi
creştinilor din oraşele Bečej şi Becichereiul Mare. Preluarea întocmai a datelor cu
caracter demografic din condicile de recensământ induce o concluzie discutabilă,
cea a dispariţiei în 1567 a musulmanilor din Bečej, locuit în exclusivitate de
174 capi de familie creştini de diferite etnii: sârbi, români, maghiari 454. Surprinzător
este şi faptul că, în 1579, la Bečej s-au prezentat la recensământ numai 21 de
musulmani în timp ce la Becicherec, în noua condică de recensământ au fost
copiate întocmai455 numele celor 41 de dreptcredincioşi ai lui Allah înregistrate în
1567. Printre cei 21 musulmani prezenţi în 1579 în cetatea Bečej s-au aflat doi
slujitori ai lui Allah (imam şi predicator), 6 căpetenii militare (comandantul cetăţii,
locţiitorul său, 2 comandanţi de pluton şi 2 comandanţi de companie, un slujbaş al
sandjakbegului, un ienicer, un învăţat şi 6 renegaţi, fiii lui Abdullah456.
Însemnătatea strategică a cetăţii şi oraşului Becicherecul Mare justifică într-o
măsură existenţa unui număr mai mare, de 41 de musulmani, decât cel înregistrat în
1567 la Bečej. Acest număr a rezultat din însumarea celor patru slujitori ai djamiei
(hodja, predicator, müezzin, îngrijitor) al oştenilor, meşteşugarilor şi celor 12 musul-
mani de dată recentă, fiii lui Abdullah457.
Acelaşi recensământ mai semnalează prezenţa singulară în rândul celor 33 de
familii (gospodării) înregistrate în satul Centa din nahiya Becicherec a renegatului
Musa, necăsătorit, fiul lui Novac Iovan458. Interesant este faptul că, în 1579, când
satului Centa i-au fost reînnoite statutul şi privilegiul de derbent, tatăl creştin şi fiul
musulman nu s-au mai prezentat la recensământ, dispărând astfel din evidenţele
fiscale otomane459. Acelaşi fenomen caracterizează şi satul Jankaid de la est de
Becicherec. În 1567, recenzorii au înregistrat, alături de cele 51 de familii creştine,
şi doi musulmani recent convertiţi la Islam: Pervane Abdullah şi Ömer bin
Abdullah, necăsătorit460.
Mai târziu, în 1579, cei doi musulmani nu au mai figurat în listele de
contribuabili întocmite de recenzori461. Exemplele amintite dovedesc în mod
454 Ibidem, p. 154–156; idem, A Gyulai szandzsák.., p. 14.
455 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák…, p. 248.
456 Ibidem, p. 156.
457 Ibidem, p. 245.
458 Ibidem, p. 225.
459 Ibidem, p. 225–226.
460 Ibidem, p. 222.
461 Ibidem, p. 223.