85 / 350
84
este explicaţia înregistrării frecvente a unor prenume româneşti certe: Radul, Petre,
Ilie, Prodan (Pradan), Stoian, Adam, Matei, Vasile, Simeun, Stoia, Pantelie,
Dragomir, Dimitrie, Borçul, Avram, Damian, Oprişa, Paşcotă, Lupul, Dobrin, Dan,
Vlad, [Rumun], Stoica, Iancul, Andreiaş, Răchită
446
.
Şi în
Mahalaua românească
a existat un fenomen asemănător, de dimensiuni
mult mai reduse, dat fiind că împreună cu antroponimele româneşti au fost
înregistrate unele prenume şi nume sârbeşti şi ungureşti. Printre numele sârbeşti
trecute în condică de scribul ototman într-o formă mai mult sau mai puţin coruptă
s-au aflat: Vuk, Iovan Vulko, Giura Radoja, Toma Petrović, Petar Petrović, Mikloş
Luba, Mila Laţko, Iakşa Ştefan, Petar Lazar, Toma Lazar, Petar Petroşka, Vidoşa
447
.
Li s-au mai adăugat şi nume ungureşti, care nu au suferit vreo contaminare
lingvistică: Hajdu Ferenc, Antal János, Orbán, Karácson Diénes, Miklos Lázár,
Bardonya Bálint, Kaçan Orbán, Hajdu Mihál, Kosutár István, Becskereki János
448
.
Din compararea registrelor de recensământ succesiv (1567, 1579) mai rezultă
că autorităţile otomane au respectat, când a fost cazul, distribuirea preexistentă a
spaţiului urban şi gruparea tradiţională pe criterii etnice a locuitorilor în funcţie de
momentul şi amploarea acţiunii de implantare a militarilor, funcţionarilor, meşteşu-
garilor şi negustorilor musulmani în oraşele de însemnătate strategică. Totodată,
aceste recensăminte desfăşurate în
sandjakul
Cenad dovedesc faptul că, în afara
prezenţei funcţionarilor otomani, autorităţile nu au socotit necesară stabilirea
grupurilor de musulmani într-o serie de oraşe, începând cu însăşi reşedinţa acestei
unităţi administrativ-militare a
vilayetului
Timişoara. Între anii 1567–1579, sporul
demografic al populaţiei creştine, de la 80 de familii
449
la 137 de familii, a deter-
minat redistribuirea pe criterii etnice, în două cartiere ale oraşului Cenad,
transformat în
hâsul sandjakbergului
:
Mahalaua ungurească
(57 familii) şi
Mahalaua
sârbească
(80 familii)
450
.
De altfel recensămintele amintite au înregistrat numai fluctuaţii demografice
în oraşele Măcău (Makova), Arač şi Modoş, situat la est de Becicherecul Mare, fără
a semnala în vreun fel prezenţa locuitorilor musulmani. La Arač, populaţia s-a
redus de la 78 de familii creştine atestate în 1567 la doar 65 de familii la recensă-
mântul din 1579
451
, în timp ce scăderea numărului de familii în oraşul Modoş de la
186 existente în 1567 la 126 prezente în 1579
452
, poate fi pusă în legătură cu
transformarea sa în
hâsul
sultanului. În schimb numărul locuitorilor din Măcău
stabiliţi în cartiere întemeiate în jurul arterelor principale (Csapó utca, Hód utca,
Tót utca, Székudvár) a crescut în chip simţitor de la 595 familii (unităţi
fiscale/
hane
) în 1567 la 710 familii în 1579
453
.
446
Ibidem
, p. 117–119. Spre deosebire de români, sârbii au purtat, de pildă, numele de Petar,
Dimitar etc.
447
Ibidem
, p. 119–120.
448
Ibidem
.
449
Gy. Káldy-Nagy,
A Csanádi szandzsák
…, p. 15–16.
450
Ibidem
, p. 16–17.
451
Ibidem
, p. 173–175.
452
Ibidem
, p. 203–207.
453
Ibidem
, p. 132–139, 139–148.