Istoria Banatului Otoman

84 / 350

83
Dunăre). În 1579, în timpul întocmirii registrului detaliat de recensământ
(mufassal), Deta a fost o aşezare cu 2380 locuitori441, înzestrată cu privilegiile
acordate populaţiei însărcinate cu întreţinerea drumurilor şi cu paza vadurilor,
podurilor şi trecătorilor (derbent). Aceste privilegii s-au asemănat mult cu cele
acordate Vlahilor în Imperiul Otoman până în 1536442. Ele au constat nu numai în
scutirea derbendjiilor de corvezile datorate sandjakbegului şi funcţionarilor lor
(subaşii, emini), ci şi de o serie de dări: din lemne, fân, dijmele din fagurii de
miere, cânepă, in, varză şi din produsele de fierărie. Potrivit obligaţiilor înscrise în
1579 în condica de recensământ, derbendjiii au îndeplinit servicii de transport şi
poştă, punând la dispoziţia călătorilor, care veneau de la Timişoara şi se îndreptau
spre cetatea Haram, câte 3 oameni împreună cu 3 căruţe şi 9 cai de tracţiune443.
Totodată, în condica amintită recenzorii au consemnat distribuţia populaţiei
în cartiere (mahalle) separate nu numai în temeiul principiului confesional-
teritorial, ci şi al principiului apartenenţei etnice a locuitorilor creştini din Deta. Cu
toate acestea, confruntarea etnonimelor prin care au fost desemnate cartierele din
Deta cu numele locuitorilor fiecăruia dintre ele dovedeşte că nu a existat o separare
riguroasă între sârbi şi români. Aşadar, în 1579, în oraşul Deta s-au aflat 3 cartiere
distincte: cel al comunităţii musulmane, numit mahalaua Djamiei ilustre a lui
Derviş Çelebi, având 37 plătitori de taxe şi 185 de locuitori; mahalaua sârbilor,
înregistrată ca fiind Prima mahala: sârbească ( Mahalle-i evvel: Sırf) cu 269 contri-
buabili, respectiv 1345 locuitori; cartierul românesc, cunoscut sub numele de
Mahalaua Românilor (Mahalle-i Eflâk), în care au trăit 170 de contribuabili, cu
totul 850 suflete444. Mai mult, din datele trecute în condica de recensământ rezultă că
în 1579, cartierul musulman a avut o populaţie mai puţin numeroasă (185 persoane)
faţă de cei 1345 de locuitori din Mahalaua sârbească sau de cei 850 bărbaţi din
Mahalaua Românilor. Printre musulmanii care au locuit în cartierul lor s-au aflat
mai întâi slujitorii Djamiei ilustre a lui Derviş Çelebi (1 derviş, 1 spahiu, 1 agă,
2 ceauşi, 1 ienicer şi 1 bărbier), iar mai apoi 15 renegaţi, fiii lui Abdullah, împreună
cu alţi dreptcredincioşi ai lui Allah445. Raportat la ansamblul locuitorilor musulmani
plătitori de taxe din acest cartier, numărul mare de renegaţi de origine presupus-
balcanică dezvăluie tendinţa politicii demografice otomane şi caracterul incomplet
al Islamizării teritoriilor de la nord şi sud de Dunăre.
În ceea ce-i priveşte însă pe locuitorii Mahalalei sârbeşti, cercetarea numelor
celor 269 contribuabili înscrise în condica de recensământ dovedeşte că recenzorii
nu au ţinut seama în mod real de apartenenţa lor etnică. Din lipsă de interes sau din
neştiinţă, ei au stabilit o identitate deplină între numele cartierului şi etnia
locuitorilor săi. În realitate, în acest cartier au locuit alături de majoritatea
sârbească certă un număr de români şi descendenţi ai unor familii mixte. Aceasta
441 T. Halási-Kun, Serbians and Rumanians in Ottoman Southeastern Hungary: Detta , în The
Mutual Effects of the Islamic And Judeo-Christian Worlds: The East European Pattern, ed. A. Ascher,
T. Halási-Kun, B.K. Király, New-York, 1979, p. 115.
442 H. Inalcik, Adaletnameler, în „Türk Tarih Belgeleri Dergisi”, 2, III–IV, 1965, p. 63–67.
443 T. Halási-Kun, op. cit., p. 116.
444 Ibidem.
445 Ibidem, p. 117.