Istoria Banatului Otoman

78 / 350

77
Transformarea oraşului Lipova în aşezare urbană otomană a avut loc în
cadrul procesului de diferenţiere a populaţiei urbane după principii confesional-
teritoriale în decursul unui sfert de secol, respectiv între 1554–1579. După ocupa-
rea, la 30 iulie 1552, a oraşului şi cetăţii abandonate de trupele imperiale, autori-
tăţile otomane au refăcut de îndată fortificaţiile distruse, transformând Lipova în
reşedinţa unui sandjak foarte întins, care a înglobat teritorii ale comitatelor Arad şi
Zărand413. Însemnătatea strategică a cetăţii Lipova în consolidarea controlului otoman
asupra Ungariei şi a văii Mureşului l-a determinat pe Kasım paşa, primul beglerbeg
de Timişoara, să transfere la mijlocul anilor 1550 în mod tranzitoriu (1555–1557)
în această aşezare urbană centrul vilayetului său414. Stăpânirea otomană impusă
prin forţa armelor a adus schimbări profunde în relaţiile interetnice şi religioase din
oraşul şi ţinutul Lipovei, puse în lumină de trei deftere de timare întocmite în 1554,
1567 şi 1579 în urma recensămintelor periodice ale izvoarelor de venit şi
populaţiei, care au fost înfăptuite periodic de către autorităţile otomane.
Potrivit defterului de timare databil în anul 1554, la acea dată în oraşul Lipova
nu s-au aflat cetăţeni mai avuţi, adică negustori care călătoreau în apus şi care, fără
îndoială, au fugit din calea oştilor otomane. După potolirea spaimei stârnite de
cuceritori, observăm atât întoarcerea din bejenie a unor locuitori din Lipova cât şi
stabilirea unor familii strămutate415. Din punct de vedere al apartenenţei lor etnice,
din cei 68 de capi de familie căsătoriţi, înregistraţi în defterul din 1554 ca fiind
plătitori de impozite, 22 capi de familie au fost maghiari, restul români şi sârbi, dar
care nu pot fi întotdeauna identificaţi, în mod cert, cu ajutorul numelui înregistrat
de scribul otoman. Există cazuri în care atât sârbi cât şi români au purtat acelaşi
prenume, ca de pildă Dumitru în forma Dimitrie. Astfel, martolosul căsătorit Dimitrie
Sârf a fost înregistrat ca fiind sârb, scribul folosind în acest scop etnonimul turc sîrf
în timp ce un alt Dimitrie Ionity de baştină din Sevdin (azi Toracu Mic) s-a numit
de fapt Dumitru Ioniţă416.
În pofida greutăţilor ridicate de recunoaşterea apartenenţei etnice certe a
locuitorilor înregistraţi în 1554 în cartierul Tesvár, adică Citadela Nouă, există din
1554 în defterul şi nume româneşti de netăgăduit: Petre căpitanul (yüzbaşı), Petre
Bun jeler, Jvlah Todor, fiul său Iancul, Bot Gheorghe jeler, fiul său Nicola, Mateiaş
Mihul, Ianăş Ivlah (Ion Românul), Cozma Beran, Petre Popovici417. Mai trebuie
relevat faptul că în defterul de timare, respectiv în defterul rezumativ (idjmal
defteri) din 1554 au fost înscrişi locuitorii unui singur cartier al oraşului amintit,
413 I. Szantó, Küzdelem a török terjeszkedés ellen Magyarországon ( Az 1551–1552 várháboruk),
Budapesta, 1985, p. 134–135.
414 P. Fodor, A temesvári vilájet a torök hodoltságban, în In memoriam Barta Gábor emlekére,
ed. Lengvári István, Pécs, 1996, p. 196.
415 În defterul de timare din 1554 există precizări cu privire la locul de unde au provenit unii
capi de familie căsătoriţi: Iovan Kalmar şi Petre Kalmar din satul Asalnak (Asszonylak), actualul Tisa
Nouă din nahiya Felnac, Trifon Pejć şi Tomas Laţović din satul Potoc, din nahiya Lipova, Peja
Mikitić din satul Maşloc, din nahiya Lipova, Andrei Petrovici din satul Sovas, din nahiya Lipova,
Tomia Bukić din satul Dolna Dravce din nahiya Lipova sau Dimitrie Ioniţă (Ionity) din satul Sevdin
actualul Begejci sau Toracu Mic de lângă Zrenjanin, ibidem, p. 320.
416 Ibidem, p. 320.
417 Ibidem, p. 319–320.