Istoria Banatului Otoman

77 / 350

76
înainte de 1559 şi că Hadji Mehmed, comandantul ei şi concesionarul minei de
aramă din ţinutul amintit, urma să primească în acelaşi an o majorare a timarului
său de la 8000 akçe la un venit de 10.000 akçe406. Izvoarele otomane cuprind
informaţii despre nucleele musulmane de la Moldova Veche începând cu anul
1569. Defterul de timare întocmit în acest an cuprinde numele a 34 de oşteni care
au deţinut proprietăţi în sandjakul Moldova, în timp ce în condica de recensământ
din 1569 au fost înregistraţi locuitorii fortificaţiei, de fapt garnizoana, care a
constat nu numai din timarioţii cu soldă ci şi din lefegii: azabi şi martolosi, cu un
efectiv total de 83 de luptători407. Fortificaţia de la Moldova Veche a fost înzestrată
cu un număr însemnat de oşteni (52% de origine balcanică) dacă îl comparăm cu
corpul de 53 timarioţi cu soldă (22% de origine balcanică) încartiruiţi în 1567 în
cetatea Ineu408 . De altfel tot în 1567, în sandjakul Lipova s-au aflat în cetatea Şiria
doar 12 apărători cu soldă409, iar în fortificaţia (parkan) de la Vărădia de Mureş un
număr identic de oşteni410.
Implantarea unor nuclee musulmane în fortificaţii şi centre cu caracter urban,
însoţită de transformarea unor biserici în djamii sau de construirea unor lăcaşuri de
cult musulman, (djamii, mesdjid) a privat populaţia nemusulmană din aşezările
respective de dreptul său de locuire. Nu ştim dacă în momentul constituirii
cartierelor otomane ( mahalle) s-a avut în vedere întotdeauna vechea împărţire
administrativă. Sigur este faptul că pretutindeni, îndată după cucerirea otomană, a
avut loc procesul diferenţierii populaţiei urbane după principii confesional-
teritoriale. Astfel, regruparea populaţiei pe criterii confesionale a însemnat alungarea
în timp a nemusulmanilor din cartierele unor oraşe, ca de pildă Lipova, Deta sau
Timişoara. Fără îndoială, înlăturarea populaţiei creştine din cartierele unor aşezări
cu caracter urban ca urmare a implantării unor nuclee musulmane reprezintă doar
un aspect al politicii de discriminare dusă de autorităţile otomane. Această discri-
minare s-a întemeiat pe prevederile juriştilor musulmani şi otomani, care le-au
negat nemusulmanilor dreptul de a stăpâni case în cartierele musulmane. În secolul
al XVI-lea, în Imperiul Otoman cartierul (mahalle), unitatea de bază a oraşului
otoman, s-a caracterizat atât prin existenţa unui lăcaş de cult cât şi printr-o
majoritate musulmană a locuitorilor săi. Aşadar, prezenţa şi locuirea nemusulma-
nilor în preajma djamiei, centrul religios şi social al cartierului, nu au fost îngăduite
nici atunci când construcţia lăcaşului de rugăciune nu era isprăvită411. Cu toate
acestea, au existat şi unele cazuri în care principiul delimitării confesionale stricte a
populaţiei în cadrul unor cartiere separate a fost încălcat în a doua jumătate a
veacului al XVII-lea la Timişoara, la Vác sau în cetatea Buda 412.
406 MÜD nr. 3, doc., nr. 279, Colecţia Microfilme Turcia , rola 15, cadrul 113.
407 Kl. Hegyi, op. cit., p. 1407–1408.
408 Ibidem, p. 1488.
409 Ibidem, p. 1463.
410 Ibidem, p. 1465.
411 K. Binswanger, Untersuchungen zum Status der Nichtmuslime im Osmanischen Reich des
16. Jahrhunderts, München, 1977, p. 44.
412 Kl. Hegyi, Török berendezkedés..., p. 187.