72 / 350
71
îndeletnicit, la stăruinţa probabilă a Sofiei, şi cu cultivarea pământului. Totodată
toţi cei şase copii ai săi născuţi din mame diferite: trei fii şi trei fiice minore:
Hatice, Meryeme şi Emine au fost musulmani, aşa cum rezultă din succesiunea
deschisă în anii 1673–1674, după moartea lui Kurd Ali, în faţa kadiului din
Caransebeş
367
. Pe această cale s-a adoptat un ansamblu nou de principii şi credinţe,
menite să modeleze viaţa noului musulman. La început, convertirea la
Islam
a avut
un caracter de cele mai multe ori oportunist, formal şi imitativ. Mai târziu, pe
parcursul unor generaţii, doctrina, valorile şi principiile
Islamului
au fost însuşite de
descendenţii convertiţilor, fiii lui Abdullah, nume dobândit în mod curent în clipa
îmbrăţişării acestei credinţe şi care s-au întipărit în conştiinţa lor.
5. CONSOLIDAREA OCUPAŢIEI OTOMANE
PRIN IMPLANTAREA GRUPURILOR ISLAMIZATE DE ORIGINE
TURCICĂ ŞI BALCANICĂ ÎN CENTRELE VILAYETULUI TIMIŞOARA
Până la izbucnirea războiului cu Iranul de la începutul secolului al XVI-lea,
rezervorul demografic din Asia centrală şi Anatolia a asigurat deportarea şi coloni-
zarea în masă în Balcani a populaţiilor islamizate, cu scopul consolidării stăpânirii
Imperiului Otoman asupra teritoriilor abia cucerite. De la începuturile sale, statul
otoman în plină expansiune a subordonat pe deplin
Islamul
intereselor proprii.
Totodată, acest stat s-a identificat cu
Islamul
, care a devenit o parte indisolubilă a
identităţii, legitimităţii şi aspectelor politicii sale. De aceea, în cursul integrării
teritoriilor cucerite în hotarele şi structurile Imperiului Otoman, autorităţile sale au
creat cadrul politic, instituţional şi administrativ necesar impunerii
Islamului
ca
parte indisolubilă şi reprezentativă a identităţii sale. Armata şi forţele auxiliare
otomane împreună cu meşteşugarii, negustorii, funcţionarii însoţiţi de familiile
lor, deopotrivă cu membrii tagmei învăţaţilor (
ilmiyye
), au reprezentat doar o parte
a personalului şi instituţiilor implicate în procesul de consolidare a stăpânirii
otomane şi de
Islamizare
în teritoriile ocupate din Banat. Spre deosebire însă de
legalismul rece al doctrinei propovăduite de învăţaţii musulmani (
ulema
) în şcolile
teologice (
medrese
), de modul auster de oficiere a cultului musulman, membrii
ordinelor de dervişi (
tarikat
), care au însoţit armata otomană sau au ajuns
mai târziu în Banat, au contribuit într-adevăr la răspândirea unui
Islam
mistic,
profund umanizat. Acest aspect al
Islamului
s-a dezvoltat în jurul aşezărilor
de tip conventual (
tekke
), centre de reculegere pioasă şi de reunire a practicanţilor
aceleiaşi forme de cult, sub îndrumarea aceluiaşi mentor spiritual. Prin asceza
şi vocaţia lor uneori profetică, dervişii au umplut acest vid şi în
vilayetul
Timişoara, oferind îndrumare spirituală musulmanilor dornici de trăire mistică şi de
depăşire a modului auster de oficiere a cultului islamic. De pildă, condica detaliată
a recensământului (
mufassal defteri
) întocmită în anul 1567, menţionează prezenţa
în oraşul Lipova a următorilor dervişi: Dayi Baba şi Baba Gülabi din cartierul
(
mahalle
) Sfintei Djamii
368
, Hüseyin Sufi din cartierul
Mesdjidului răposatului
367
Vezi registrul kadiului de Caransebeş şi Lugoj de la Magyar Tudományos Akademia
Könyvtára, Keleti Gyütemény,
Török
Kéziratok, Qu 62, filele 26–27.
368
P: Fodor,
Lippa és Radna városok…
, p. 322.