70 / 350
69
În realitate, statul otoman a încurajat şi din punct de vedere material converti-
rile la
Islam
. În acest scop s-a constituit un fond bănesc al divanului imperial,
numit fondul pentru noii musulmani (
nev-i Muslim akçası
) de ajutorare a converti-
ţilor în vederea integrării lor formale în comunitatea musulmană prin vestimentaţie
şi mod de trai
358
.
În procesul de acceptare a
Islamului
, indivizii au fost îndemnaţi de un complex
de motive personale, lumeşti şi spirituale, în credinţa că schimbarea religiei lor nu
înseamnă o pierdere prea mare
359
în comparaţie cu foloasele reale ale aparteneţei la
grupul dominant, majoritar. De altfel indivizii convertiţi la
Islam
din considerente
„oportuniste” au ajuns să-şi crească urmaşii în spiritul pietăţii islamice sub stricta
supraveghere a comunităţii musulmane.
Islamul
a fost singura cale prin care
nemusulmanii au scăpat de constrângerile unui statut discriminatoriu şi au avut
dreptul la o viaţă socială în afara cadrului strict al cartierului (
mahalle
), unde
trebuiau să locuiască. Astfel ei au putut dobândi un rang sau o situaţie socială
deosebită, precum şi funcţii dintre cele mai înalte în stat.
După toate aparenţele, trecerea la
Islam
şi ascensiunea socială a viitorului
sandjakbeg
de Gyula, Djafer, s-a petrecut în cadrul sistemului
devşirme
de recrutare
a tinerilor creştini pentru armata şi instituţiile otomane. Schimbarea convingerilor şi
atitudinii religioase s-a întemeiat şi pe motive individuale şi spirituale, ignorate de
cele mai multe ori până acum. Aceasta s-a petrecut fie treptat, prin constrângere, fie
brusc, de frică, în vremuri de restrişte. Cazul lui Gyurko, fiul timariotului creştin
(spahiu) Popa Petre din satul Tăuţi (tc.
Totince
), care s-a supus în fruntea consăte-
nilor cuceritorilor otomani după ocuparea ţinutului Lipovei, este grăitor în privinţa
avantajelor reale şi materiale rezultate din convertirea sa. Momentul trecerii sale la
Islam
nu este precizat, dar poate fi legat de uciderea tatălui său, Popa Petre, de
către trupele imperiale, ca o pedeapsă pentru orientarea sa politică. În calitatea sa
de renegat, având numele de Hurrem (Muharrem?), Gyurko s-a remarcat prin acte
de bravură în luptele împotriva haiducilor din cetatea Gyula. La propunerea
beglerbegului de Timişoara, sultanul Süleyman Kanuni l-a răsplătit, prin ordinul
emis la 3 august 1560 (
buyuruldu
), cu un
timar
, motivând acţiunea sa cu: situaţia sa
de fiu de spahiu creştin, convertirea sa la
Islam
şi mai cu seamă prin curajul său:
„... el a tăiat capul unui ghiaur de seamă şi a făcut astfel tovărăşie bună”
360
.
Frica stârnită de înaintarea trupelor otomane şi de ocuparea în 1552 a
fortificaţiilor de pe Valea Mureşului explică în anumită măsură convertirea la
Islam
a unor locuitori din cetatea Cenad. O asemenea justificare a aflat-o Evliya Çelebi
de la tatăl său, participant la expediţia de cucerire a Banatului: „... În această din
urmă cetate, multe sute de creştini, neputându-se împotrivi unei oştiri «numeroase»
ca marea, au trecut la dreapta credinţă musulmană şi au predat cetatea prin bună
învoială (
vire ile
)”
361
.
358
H. Inalcik,
Islam in Ottoman Empire
, în “Cultura Turcica”, V-VII, 1968–1970, p. 27.
359
A. Köse,
The Assessement of Various Factors in the Spread of Islam During the Medieval
Period
, în „Islam Araştırmaları Dergisi”, vol. 66, 1, 1997, p. 68–69.
360
M.A. Mehmed,
Documente turceşti privind istoria României
, vol. I, doc. nr. 48, p. 56.
361
Evliya Çelebi,
op. cit
., vol. V, p. 386,
trad. cit
., p. 493.