69 / 350
68
şi, de bunăvoie, a plecat din slujba lui Valentin Török, omul foarte preţuit de turci,
şi, mai târziu, de dragul religiei islamice, el s-a duelat cu Blasiu Székély, un ostaş
dintre călăreţii cetăţii Oradea, şi a fost înfrânt”
350
. Totodată, numele lui Mehmed
Kunović a fost înscris în prima condică rezumativă (
idjmal
) din 1555 a
sandjakului
Lipova în calitatea sa de posesor al
ziametului
valorând 30,320
akce
351
. Admiţând că în
1555 Mihail Kunović a fost una şi aceeaşi persoană cu Mehmed Kunović, posesorul
ziametului
amintit, dobândirea funcţiei de
sandjakbeg
şi ascensiunea sa socială nu ar
reprezenta o excepţie în ţinuturile de margine ale Imperiului Otoman. Două exemple
diferite sunt relevante în această privinţă. Primul îl constituie ascensiunea socială a
sandjakbegului
de Gyula, Djafer, un renegat
352
născut în regiunea amintită de unde a
fost luat în robie şi dus la Istanbul, la Palatul Imperial. Ca rob al sultanului şi convertit
la
Islam
, el a devenit paj (
içoglan
) al Palatului Imperial primind acea educaţie
aleasă proprie sistemului
kul
(al robilor), care i-a inoculat supunerea şi loialitatea
deplină faţă de suveranul otoman. Sub atenta îndrumare şi supraveghere a
căpeteniei eunucilor Palatului Imperial (
Ak ağa
), el a fost instruit timp de 4 ani în
serviciul uneia dintre cele 4 „Camere” ale sultanului pentru a obţine, în cele din
urmă funcţii înalte în stat. Castrat la cerere, Djafer a devenit Hadım, adică eunuc
pentru a sluji un timp la Haremul imperial. De altfel până la ocuparea efectivă a
funcţiei de
sandjakbeg
de Gyula la 24 februarie 1574, Djafer beg a mai deţinut
slujba de şef al Cămării de provizii (
Kiler odabaşı
), având în subordinea sa 30 de
paji, care se îngrijeau de bucatele şi lumânările sultanului
353
. Deşi funcţia şi rangul
ocupat în ierarhia otomană l-ar fi îndreptăţit să devină
beglerbeg
354
, Djafer s-a
mulţumit totuşi cu demnitatea de
sandjakbeg
de Gyula şi cu promisiunea unui venit
anual de 440.000 akçe, negociat, în cele din urmă, la 350.000 akçe
355
.
Pentru cel de al doilea exemplu amintim „turcirea” domnului Moldovei, Iliaş
Rareş, transformat la 30 mai 1551
356
, în ziua convertirii sale la
Islam
, în
sandjakbegul
de Silistra, Mehmed. Totodată cu prilejul ceremoniei de convertire la
Islam
şi de
atribuire a numelui acestui dreptcredincios musulman, autorităţile otomane au ţinut
seama de statutul social anterior al renegatului. Potrivit rangului său, domnul
Moldovei, Iliaş Rareş a primit numele Profetului Muhammad păstrând chiar şi în
calitatea sa de
sandjakbeg
de Silistra, titlul său domnesc cu care a fost înregistrat, la
10 august 1555, în condica
Büyük Ruznamçe
: „Mehmed Beg, voievodul Moldovei”
357
.
350
N. Istvánffy,
Regni Hungarici historia
, Colonia Agrippinae, 1724, p. 292.
351
P. Fodor, Who should obtain the Castle of Pankota (1565)? (
Interest groups and the self
assertion of interests in the mid-sixteenth century Ottoman political establishment
) în „Revue des
Études Sud-Est Européennes, XXXVI, 1–4, 1998, p. 101.
352
G. Dávid,
op. cit
., p. 118–119.
353
Ibidem
, p. 118.
354
I.H. Uzunçarşılı,
Osmanlı devletinin sarayı teşkilâtı
, Ankara, 1984, p. 313.
355
G. Dávid,
op. cit
., p. 119.
356
I.H. Uzunçarşılı,
On altıncı yüzyıl ortalarında Islamiyeti kabul etmiş olan bir Bogdan
voyvodası
(
Un
domn al Moldovei convertit la Islam la mijlocul veacului al XVI-lea
), „Belleten, XVIII,
69, 1954, p. 83–87; E. Hurmuzaki,
Documente privitoare la istoria românilor
, vol. II/1, Bucureşti, 1891,
doc. nr. CCXXXIX, p. 236.
357
M. Maxim,
L’Empire Ottoman au nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines
au XVI
e
siècle
, Isis, Istanbul, 1999, p. 55.