Istoria Banatului Otoman

67 / 350

66
scăderea drastică la 29 martolosi la Gyula, comandaţi de agalele Vuk şi Piri,
precum şi de locţiitorii lor, Petre şi Iovan333. În aceste împrejurări, plutoanelor din
Gyula le-au fost alăturaţi câte 3 martolosi din Pădureni şi câte 7 martolosi din
Békés şi Szarvas, ajungându-se astfel la un corp de 46 luptători334. Mai mult, în anii
1628–1630 şi în pofida menţinerii unui efectiv de 890 de luptători cu soldă,
numărul celor 59 martolosi din garnizoana Gyula335 s-a micşorat în 1630 la 54 de
oşteni. Diferenţa numerică s-a datorat menţinerii a doar 3 oşteni336 din cei 8 martolosi
activi dislocaţi în 1621 din parkanul Békés.
Aceleaşi liste de plată a soldelor din anii 1591 şi 1621 confirmă prezenţa
temporară a plutoanelor de martolosi în garnizoanele cantonate în palanca Pădureni
şi în parkanele Békés, Szarvas şi Hodoş-Bodrog. În 1591, în garnizoana de la
Pădureni, situată în apropiere de Gyula şi de Ineu, au slujit 31 martolosi, din care
21 sârbi creştini337, în timp ce în parkanul de la Békés s-au aflat în rândurile unui
efectiv de circa 260 de oşteni cu soldă doar 32 martolosi, din care 23 creştini
balcanici338. De altfel listele de plată a soldelor în 1621 menţionează transferul
după 1595 a luptătorilor din Pădureni şi Szarvas în garnizoana Gyula. Dacă cei
210 lefegii din parkanul Szarvas339 au fost dislocaţi la Gyula după 1595, în schimb
autorităţile otomane au menţinut în 1621 în garnizoana din parkanul Hodoş-Bodrog
53 martolosi, 10 călăreţi ( faris) şi 12 azabi. În afara agalelor Ibrahim şi Mehmed,
corpul martolosilor a fost alcătuit din creştini, din care Cvetko, locţiitorii Vuk,
Rajak Branik şi Radul340.
Spre deosebire de informaţiile cunoscute până în prezent despre efectivele
militare din cetatea Gyula, cele referitoare la cetatea Ineu (tc. Yanova), centrul
administrativ-militar al sandjakului cu acelaşi nume întemeiat în 1566, sunt mai
numeroase dar incomplete şi limitate doar la veacul al XVI-lea. Defterele de timare
databile în anii 1567 şi 1579 cuprind informaţii parţiale numai despre timarioţii cu
soldă din acest sandjak, eliminându-i, în mod firesc, pe martolosii încadraţi în
categoria oştenilor lefegii. Aşadar, în 1567 garnizoana din Ineu a avut 53 oşteni,
timarioţi cu soldă341, iar în 1579 ea a numărat 55 de luptători din aceeaşi categorie342.
Dat fiind că garnizoana sa nu a putut apăra cetatea Ineu împotriva atacurilor de la
graniţa cu Transilvania, sultanul Selim al II-lea i-a trimis beglerbegului de Timişoara
ordinul din 5 mai 1571, de a ridica fortificaţii cu ajutorul ţăranilor din împreju-
rimi343. Întocmai ca în cazul cetăţii Gyula, abia listele de plată a soldelor din 1591
atestă prezenţa în rândul celor 326 de luptători din garnizoana Ineu a 45 martolosi,
333 Ibidem, p. 1471.
334 Ibidem, p. 1472, 1473, 1474.
335 Corpul martolosilor a fost alcătuit din 41 oşteni ai garnizoanei Gyula, 2 de la Pădureni,
8 din Békés şi 8 din Szarvas, cf. ibidem, p. 1475.
336 Ibidem.
337 A. Velics, E. Kammerer, op. cit., p. 377–378; Kl. Hegyi, op. cit., p. 1479.
338 A. Velics, E. Kammerer, op. cit., p. 378; Kl. Hegyi, op. cit., p. 1482.
339 A. Velics, E. Kammerer, op. cit., p. 378–379; Kl. Hegyi, op. cit., p. 1484.
340 Ibidem, p. 1486.
341 Ibidem, p. 1488.
342 Ibidem, p. 1489.
343 12 Numaralı Mühimme Defteri (978–979/1570–1572), Ankara 1996, doc. nr. 426.