Istoria Banatului Otoman

66 / 350

65
Orşova au fost constante, pentru ca după această dată să scadă la 40 de oşteni, din
care 31 martolosi creştini326.
Totodată, izvoarele mai cuprind unele imprecizii şi confuzii în legătură cu
cetatea Haram: „cetatea Haramul Vechi, numită cel Nou, din sandjakul Moldova”
(kale-i Haram-i atık be nam-i cedid der liva-i Modava) 327, fapt care împiedică
identificarea fortificaţiei în care a fost cantonată garnizoana. Potrivit condicii de
cheltuieli zilnice ale vistieriei otomane, în această garnizoană s-au aflat 84 de
müstahfızi, tunari, călăreţi şi martolosi328 în perioada 28 aprilie – 21 octombrie
1607, pentru ca ulterior, în 1621, în cetatea Haramul Vechi să nu mai existe vreun
martolos. Tot atunci, 24 martolosi au fost strămutaţi la palanca Haramul Nou329,
construită între gurile de vărsare ale râurilor Caraş şi Nera în Dunăre. Cu timpul,
garnizoana de martolosi s-a mărit, adăugându-i-se în perioada 1628–1630 şi alte
categorii de oaste, aşa cum rezultă din lista de solde plătite de vistieria de la
Timişoara pentru 15 martolosi, 15 müstahfızi şi 7 tunari330 .
Se ştie că expansiunea teritorială otomană din 1566 în dauna comitatelor din
Partium şi a principatului autonom al Transilvaniei a contribuit mai întâi la extin-
derea considerabilă a hotarelor şi a suprafeţei vilayetului Timişoara. Ea a impus mai
apoi o reorganizare administrativ-militară, respectiv formarea sandjakurilor Gyula şi
Ineu. Astfel, şi în garnizoanele otomane cantonate în cetăţile şi fortificaţiile anexate
în 1566, mărimea şi numărul corpurilor de martolosi s-au aflat în raport direct
proporţional cu însemnătatea lor strategică de moment, fapt care explică în parte
fluctuaţiile înregistrate de efectivele acestor forţe auxiliare. Mai mult, înzestrarea
cetăţii Gyula cu trupele necesare pazei şi octrotirii sale s-a dovedit a fi o acţiune cu
un modus operandi identic cu cel urmat de otomani în 1552 pentru alcătuirea
garnizoanei cetăţii Timişoara. Din lista de plată a soldelor în anul 1591 rezultă că
garnizoana otomană din cetatea exterioară şi interioară de la Gyula a numărat
609 lefegii, la care s-au mai adăugat în jur de 10–20 timarioţi cu soldă, totalul
luptătorilor ajungând la circa 610–620 de oşteni331. De altfel garnizoana Gyula se
remarcă prin dimensiunea şi stabilitatea sa, urmând ca mărime efectivelor militare
cantonate în cetatea Timişoara. Aceste elemente definesc ponderea ocupată de
corpul de 79 martolosi, din care 63 sârbi creştini, distribuiţi în 8 plutoane comandate
de 2 agale332.
Reducerea efectivelor la 376 lefegii în urma luptelor din 1595 s-a compensat
prin dislocarea în garnizoana Gyula a trupelor otomane din palanca Pădureni
(Erdöhegy, în prezent contopită în localitatea Chişineu-Criş) şi din parkanele Békés
şi Szarvas, ocupate de trupele transilvane. Prin urmare, în listele de plată a soldelor
în 1621 au fost înregistraţi 797 luptători, număr care indică un spor semnificativ în
raport cu anul 1591. Dar, în pofida creşterii efectivelor amintite, se constată
326 Ibidem, p. 1415.
327 Ibidem, p. 1415–1416.
328 Ibidem, p. 1417.
329 Ibidem, p. 1419.
330 Ibidem.
331 Ibidem, p. 1467.
332 A. Velics, E. Kammerer, op. cit., p. 376–377; Kl. Hegyi, op. cit., p. 1469.