Istoria Banatului Otoman

56 / 350

55
aflat pe teritoriile sandjakurilor Timişoara, Lipova, Gyula şi Ineu243 , aşa cum
rezultă din condica de recensământ a proprietăţilor respective, încheiată la
23 decembrie 1665.
Pentru întreţinerea podului nou – ridicat la Aradul Nou, a fortificaţiei (palanca),
djamiei şi a şcolii coranice (mekteb), marele vizir i-a atribuit vakıfului de la Arad
terenurile aflate pe malul stâng al Mureşului, trecute în proprietatea sa deplină
(mülk), pe care le-a şi populat. În acest scop, el a dobândit din partea sultanului
Selim al II-lea, la 17 ianuarie 1661, un firman de colonizare în apropierea podului
de la Aradul Nou a unui număr de 400 supuşi nemusulmani ( re’aya)244. Împuternicită
prin acelaşi firman, comisia de hotărnicie a delimitat în cuprinsul terenurilor
amintite suprafeţele pe care s-au întemeiat 6 sate: Aradul vechi, Sânnicolaul Mic,
Gelin, Micălaca, Şagu şi Novac. Acestea au fost anexate mai apoi vakıfului lui
Köprülü Mehmed paşa. Potrivit mărturiei lui Evliya Çelebi, în 1660 lângă palanca
Aradului s-au aflat 200 case ale locuitorilor creştini în afara zidurilor, aproape de
poarta Ineului şi încă 200 de case construite în afara porţii Timişoarei, având
acoperişuri de stuf sau scânduri245.
În ceea ce priveşte vakıful de la Ineu al marelui vizir, averea sa nu a putut
acoperi cheltuielile necesare construirii şi întreţinerii djamiei din acest oraş. În
aceste împrejurări, Köprülü Mehmed paşa a recurs la soluţia mixtă de redistribuire
şi compensare de proprietăţi ale celor două vakıfuri. De aceea ordinul imperial din
12 iunie 1661 a trecut satul Variaş din proprietatea vakıfului de la Aradul Nou în
cea a vakıfului de la Ineu246. În schimbul satului amintit, vakıful de la Aradul Nou a
dobândit din averea personală a marelui vizir satele Sânnicolaul Mic, Novac,
Nădlac, Harit şi Şagu247. Prin urmare, toate schimbările intervenite în structura şi
distribuirea veniturilor vakıfurilor constituite de Köprülü Mehmed paşa în sandjakurile
Timişoara, Ineu, Lipova şi Gyula au făcut, în mod necesar, obiectul unui recensă-
mânt aparte al tuturor proprietăţilor lor şi au fost înregistrate în condica încheiată la
23 decembrie 1665248.
4. INTEGRAREA ÎN CLASA ASKERI:
ÎNCORPORAREA CATEGORIILOR MILITARE CREŞTINE,
ASMILAREA INDIVIDUALĂ PRIN CONVERTIREA LA ISLAM
Spre deosebire de metodele de ocupaţie otomană prezentate până acum,
integrarea individuală şi în grup a creştinilor din vilayetul Timişoara în clasa
dominantă, askeri, s-a manifestat sub forma unui proces treptat şi de durată. Se ştie
că, de regulă, îmbrăţişarea religiei islamice nu a fost impusă de autorităţile statului
otoman ca o condiţie sine qua non de asimilare a indivizilor în clasa askeri. De
243 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 280, p. 259–272.
244 Ibidem, doc. nr. 269–270, p. 238–241.
245 Evliya Çelebi, op. cit., vol. V, p. 397–398, trad. cit., p. 504.
246 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 280, p. 267.
247 Ibidem, p. 263.
248 Vezi nota 244.