Istoria Banatului Otoman

52 / 350

51
registrele de recensământ trimise la Istanbul, de redistribuirea acestui spor de venit
urmau să beneficieze hâsurile împărăteşti şi timarele din vilayetul Timişoara.
Ordinul emis la 23 august 1568 a rânduit suma de 307.200 akçe în folosul
hâsurilor împărăteşti şi cea de 469.626 akçe ca spor pentru timare, care trebuiau
înscrise în registre214.
Totodată, recensământul desfăşurat în anii 1567–1568 a fost un bun prilej de
a se despărţi satele şi aşezările repopulate şi extinse de locuitorii veniţi din afara
vilayetului de hotarele ogoarelor, păşunilor şi viilor aflate în posesia satelor de pe
hâsurile împărăteşti215. Aceasta a fost misiunea primită de defterdarul vilayetului
Timişoara prin ordinul emis la 16 martie 1568. Spre deosebire însă de delimitarea
internă a hotarelor posesiunilor dintr-un sandjak, litigiile de frontieră cu principatul
Transilvaniei au dobândit un caracter aproape permanent, odată cu primul recensă-
mânt al vilayetului din 1554, întocmit de Halil beg. În februarie 1565 hotarele
hâsurilor împărăteşti au devenit o pricină însemnată (bir mühim husus ) pentru
autoritatea centrală de la Istanbul, care trebuia lămurită de ceauşul Ali, de solul
principelui Transilvaniei la Poartă, împreună cu funcţionarii otomani de la
Timişoara. În aceste împrejurări, kadiii aflaţi pe drumul solilor spre Timişoara au
primit, la 18 februarie 1565, ordinul de a-i ajuta, punându-le la dispoziţie cai de
olac şi doi oameni, care să-i însoţească216.
Întocmai ca unele timare şi ziamete, hâsurile împărăteşti au fost răspândite în
diferite subunităţi administrative (nahiye) ale sandjakurilor din vilayetul Timişoara.
În 1579, de pildă, în toate cele 4 nahiye ale sandjakului Cenad au existat posesiuni
însemnate ale hâsurilor împărăteşti. În nahiya Cenad s-a aflat numărul cel mai
mare de sate ale posesiunilor împărăteşti: Magocs cu un venit de 61.000 de akçe217,
Pitváros valorând 27.000 akçe218, Beşenova (Nagybasanova) aducând un venit de
15.621 akçe219 , precum şi Dálegyház cu un venit anual de 8.500 akçe220. În celelalte
nahiye, statutul de hâs împărătesc l-a avut numai câte un sat sau oraş: oraşul
Modos (astăzi Jaša Tomić) din nahiya Becicherec, raportând anual 42.852 akçe221,
satul Taraš din nahiya Bečej cu un venit de 10.166 akçe222 şi satul Régalat situat
lângă Kikinda Mare din nahiya Galad, asigurând un venit anual de 21.486 akçe223.
Cele 7 sate ale hâsurilor împărăteşti, dar mai ales veniturile lor anuale, pun în
lumină însemnătatea mai redusă a sandjakului Cenad în comparaţie cu sandjakul
Gyula, întemeiat în 1566. Deosebirea rezultă atât din numărul de 20 de sate ale
hâsurilor împărăteşti din sandjakul Gyula cât şi din veniturile lor anuale, având o
valoare mult mai mare. În 1579, venitul lor total de 796.250 akçe a provenit din
214 Ibidem, doc. nr. 1949, p. 373.
215 Ibidem, partea I-a, doc. nr. 1091, p. 520–521.
216 6. Numaralı Mühimme Defteri (972/1564–1565), vol. I, Ankara, 1995, doc. nr. 749, p. 412.
217 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák, p. 53.
218 Ibidem, p. 105.
219 Ibidem, p. 129.
220 Ibidem, p. 47.
221 Ibidem, p. 20.
222 Ibidem, p. 162.
223 Ibidem, p. 189–190.