57 / 350
56
altfel ascensiunea directă a supuşilor nemusulmani (
re´aya
) în această clasă socială
nu a fost admisă de prevederile uneia dintre legile organice ale statului otoman. Cu
toate acestea, folosindu-se de puterea de a da decrete (
berat
), suveranul otoman a
putut integra pe această cale un supus nemusulman sau exclude un oştean otoman
din clasa
askeri
. Pentru faptele sale deosebite de arme, supusul nemusulman a devenit,
prin decret imperial, membru al clasei
askeri
. Mai mult, caracterul de castă al clasei
dominante decurge şi din faptul că pierderea unei funcţii sau demnităţi din ierarhia
administrativ-militară otomană nu a antrenat şi excluderea posesorului ei din
rândurile acesteia. Fostul demnitar putea dobândi oricând o altă funcţie în adminis-
traţia provincială sau centrală a statului otoman. Spre deosebire de ţinuturile balcanice,
în
vilayetul
Timişoara premisele sociale şi militare preexistente cuceririi otomane
au imprimat unele particularităţi acestui proces de integrare socială. Distrugerile
care au însoţit cucerirea otomană şi au impus retragerea nobilimii şi a unor
locuitori din teritoriile ocupate în Banat explică, în general, absenţa reprezen-
tanţilor, a descendenţilor şi a unor căpetenii militare locale din clasa
askeri
.
În aceste împrejurări a funcţionat mecanismul de asimilare socială şi de acor-
dare prin decret imperial (
berât-i humâyun
) a posesiunii
timar
doar acelor localnici,
care au îndeplinit două condiţii fundamentale: supunere neîntârziată şi neştirbită
precum şi loialitate faţă de sultan. Ei au intrat în acest fel în slujba noilor autorităţi
cu respectarea, în funcţie de împrejurări, a statutului lor social preexistent. Acesta a
fost cazul unor categorii militare creştine din
sandjakurile
Timişoara şi Moldova
(
Moldava
), care au făcut obiectul prevederilor incluse în ultimul paragraf al cărţilor
de lege (
kanunname
) redactate după încheierea primului recensământ al acestor
unităţi administrativ-militare. Recenzorul otoman a înregistrat şase categorii militare
distincte: spahii creştini, cnezi şi primiceri,
müsellem
(ţărani soldaţi scutiţi parţial
sau total de dări) şi
muaf
(soldaţi liberi de sarcini fiscale), husari, şoimari şi
martolosi
, ultima fiind alcătuită din
derbendjii
(paznicii strâmtorilor şi trecătorilor).
Cu excepţia timarioţilor creştini, excluşi din prevederile
kanunnameului
din 1554,
prezenţa celorlalte categorii militare menţionate este atestată în primul rând în
locurile aflate în paragină. De altfel din confruntarea registrului de recensământ
(
mufassal
) din 1554 cu cel de distribuire a timarelor (
idjmal
) din 1556 rezultă unele
inadvertenţe în privinţa timarioţilor creştini. Este vorba deopotrivă de numărul şi de
numele acestor spahii. La recensământul din 1554 au fost înscrişi 7 spahii creştini
şi un „fost” spahiu în timp ce în registrul de distribuţie a
timarelor
din 1556 figurează
8 spahii: 2 deţinători de
ziamet
şi 7 posesori de
timar
. Diferenţei de număr i se
adaugă şi cea privind persoana acestor timarioţi creştini. În afară de un singur
spahiu, Radić Palković, din localitatea Denta
249
, în cele două registre diferite nu se
află aceleaşi nume de timarioţi creştini. Deosebirea s-ar putea explica prin cauze de
ordin fiscal. Înscrierea spahiilor lipsiţi de posesiuni în registrul detaliat al
locuitorilor satelor şi oraşelor din
sandjakurile
amintite a putut avea menirea
scutirii lor de dări. În schimb
defterele de timare
au cuprins numele posesorilor
reali de
timare
, care nu au mai figurat apoi în alte recensăminte
250
. În mod firesc,
249
Kl. Hegyi,
op. cit
., vol. I, p. 342.
250
Ibidem
.