Istoria Banatului Otoman

62 / 350

61
ca o integrare a lor în corpurile de călăreţi şi pedestraşi însărcinaţi cu paza podului
de la Becicherec (cemaat-i farisan ve azeban der muhafaza-i cisr-i Becicherec)278.
După 1552 şi până la sfârşitul ocupaţiei otomane în Banat în izvoarele otomane nu
mai există nici un fel de referire la apărătorii cetăţii Arač. Se poate presupune că
oştenii azab şi martolos, care rămăseseră în 1552 după transferarea unor luptători
la Timişoara şi Lipova, să fi fost retraşi din Arač şi folosiţi la supravegherea
râurilor şi cursurilor de apă. Presupunerea se întemeiază pe amplasarea cetăţii
asemeni unei insule, în bălţile şi mlaştinile fără sfârşit de la nord-est de Bečej şi de
la răsărit de Tisa.
Listele de solde şi registrele de timarioţi cu soldă referitoare la sandjakul
Timişoara întocmite în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în veacul următor se
disting prin caracterul lor incomplet şi lacunar. De pildă, pentru perioada 1552–1591
lipsesc cu desăvârşire informaţiile despre prezenţa martolosilor în cetatea Timişoara,
centru administrativ al sandjakului cu acelaşi nume. S-au păstrat doar registrele de
timare întocmite în 1554, 1569 şi 1579, care exclud a priori forţele auxiliare
ale martolosilor, în ele fiind înscrişi doar timarioţii cu soldă: apărătorii cetăţii
(müstahfız), armurierii (cebeci), tunarii (topçi), artificierii (kumbaracı)279. De abia
în 1591 este atestată prezenţa a 41 de martolosi , dintre care 38 sârbi creştini,
distribuiţi în 4 plutoane comandate de Halil aga280, aşa cum rezultă din lista de
oşteni retribuiţi cu soldă.
În veacul următor, numărul martolosilor din cetatea Timişoara a suferit unele
schimbări atât în sens negativ cât şi în sens pozitiv. Dacă în 1621 au fost înscrişi
22 martolosi creştini de origine balcanică sub comanda lui Hurrem aga şi a
locţiitorului său, Sava Mihail281, în schimb în anii 1629–1630 numărul lor s-a
ridicat la 63282 , menţinându-se în mod constant la acest nivel până în 1633–1634283.
În ceea ce priveşte ponderea creştinilor de origine balcanică, numărul acestor
martolosi a rămas aproape constant, respectiv 59 în anii 1631–1632284 şi 60 în
intervalul 1633–1634285. Totodată, mărirea corpului de martolosi a corespuns proce-
sului general de creştere a numărului de apărători ai cetăţii Timişoara, impus de
situaţia politică şi militară a vilayetului din primele decenii ale secolului al XVI-lea.
În cetatea Vârşeţ (Şemlit) a sandjakului Timişoara s-a înregistrat o creştere a
numărului de martolosi între 1591–1621, urmată apoi de reducerea lui în anii
1628–1630. Numărul de 22 martolosi cu soldă, dintre care 17 creştini, atestaţi în
1591286 a sporit în 1607 la 33 martolosi287 şi apoi la 64 martolosi în 1621288, pentru ca
278 Ibidem, p. 1437.
279 Ibidem, p. 1352, 1353, 1354.
280 A. Velics, E. Kammerer, Magyarországi török kincstári defterek, vol. I, p. 373–375;
Kl. Hegyi, op. cit., p. 1356.
281 Ibidem, p. 1360.
282 Ibidem, p. 1361.
283 Ibidem, p. 1364, 1367.
284 Ibidem, p. 1364.
285 Ibidem, p. 1367.
286 Ibidem, p. 1372.
287 Ibidem, p. 1373.
288 Ibidem, p. 1374.