Istoria Banatului Otoman

55 / 350

54
case şi grădini, încasările vakıfului lui Djimdjime Mehmed Efendi din 1653 s-au
ridicat la 53.775 akçe236 şi au depăşit astfel procentul de 10% din averea sa. În
schimb, vakıful lui Derviş aga, constituit din venitul unei prăvălii din Timişoara şi
din valorificarea prin camăta de 10% a sumei de 2000 akçe şi recapitalizarea
acestei dobânzi237, a avut o menire exclusiv pioasă. Veniturile acestui vakıf au
acoperit cheltuielile de întreţinere ale imamului Djamiei Mari din Timişoara,
hărăzit să se roage pentru mântuirea şi fericirea sufletului ctitorului, Derviş aga, şi
al membrilor familiei sale.
Domeniile acordate în proprietate deplină (mülk) de sultanul Süleyman
Kanuni marelui vizir Sokollu Mehmed paşa (1565–1569) şi de Mehmed al IV-lea
(1648–1687) marelui vizir Köprülü Mehmed paşa (1656–1661) au fost transfor-
mate de beneficiarii lor în vakıfuri dintre cele mai însemnate din vilayetul
Timişoara. Întocmai ca la Skoplje şi Belgrad, marele vizir Sokollu Mehmed paşa
şi-a înzestrat vakıful aflat în oraşul Becicherec (Zrenjanin) al sandjakului Cenad cu
o avere pe care a sporit-o pe măsura daniilor primite din partea sultanului. La
început, marele vizir şi-a constituit vakıful dintr-un sat, terenuri arabile, vite, mori
de apă, prăvălii, o baie şi un han situate în ţinutul Becicherec, în cetatea Timişoara
şi în târgul Recaş238. În ţinutul Becicherec, vakıful a stăpânit o moară cu 4 pietre de
măcinat, satul Elemir, pusta Seleuş, câmpul Orlovat, 2500 oi, 250 cai, 600 boi,
11 bivoli, o baie arătoasă împreună cu 22 dughene din oraşul Becicherec. Bunurilor
amintite Sokollu Mehmed paşa le-a mai adăugat proprietăţi imobile din cetatea
Timişoara (5 dughene, 1 han cu 6 prăvălii şi o sumedenie de locuinţe), precum şi
din târgul Recaş (o moară de pe râul Timiş cu două pietre de măcinat) 239. Totodată,
averea vakıfului amintit a crescut odată cu includerea altor proprietăţi cu statut
mülk, dobândite ca răsplată pentru faptele sale de arme şi pentru sprijinul acordat lui
Selim al II-lea (1566–1574) în ocuparea tronului. Potrivit recensămintelor efectuate
în anii 1567 şi 1579, în sandjakul Cenad fundaţia pioasă a lui Sokollu Mehmed
paşa a fost alcătuită din oraşul Becicherec240 şi din cele 11 sate241 şi 19 puste242
aflate în hotarele sale şi în afara acestora. De asemeni şi averea vakıfurilor
întemeiate mai târziu, după 1658, la Aradul Nou şi la Ineu, de marele vizir Köprülü
Mehmed paşa, a suferit schimbări în structura sa. În urma cuceririi cetăţii Ineu din
1658, Köprülü Mehmed paşa şi-a înzestrat vakıfurile cu sate şi câmpii, care s-au
236 Ibidem.
237 Ibidem.
238 I. Karácson, Török-Magyar Oklevéltár, doc. nr. 118, p. 103.
239 Ibidem.
240 Gy. Káldy-Nagy, op. cit., p. 245–251.
241 Este vorba de următoarele sate: Dolna (Dolni) Elemér, Orlohat, Szenmihál, Gorni Elemér,
Hécska (Szengyörgy), Batka, Botos, Torac, Deszka, Szengyörgy, Csontaszék, ibidem, p. 237–238,
239–240, 255, 256–257, 258, 259, 260–261, 261–263, 263–264, 264–265, 266.
242 Recensămintele sandjakului Cenad au înregistrat următoarele puste aparţinându-i vakıfului
amintit: Aradi (Stari Aradac), Iskenderes, Lovas, Udvar depinzând de Orlohat, Seleuş (în apropiere de
Arača şi Bašahid), Szendimitar (Szent Mitra), Csarbaegyház, Kura (Kuche), Okan, Obradovce, Deg,
Szilas, Farkašdin, Dolne şi Gorne Petre, Suhiratos, Salpan, Sozo, Szekfalu, Kenderes, cf. ibidem,
p. 239, 241, 252, 253.