61 / 350
60
Otoman
martolosii
au format, încă de la începutul veacului al XV-lea (1438) un
corp aparte de soldaţi recrutaţi îndeosebi din rândul populaţiei creştine
269
. În
secolul al XV-lea unităţile de
martolosi
au fost amplasate doar în ţinuturile de
graniţă
270
, urmând ca în veacul următor această instituţie militară să înregistreze o
dezvoltare deosebită. Şi în
vilayetul
Timişoara la fel ca în toate unităţile
administrativ-militare din Rumelia, corpurile de
martolosi
au jucat un rol militar
constând în paza şi apărarea punctelor strategice sau misiuni de recunoaştere şi de
supraveghere a cursurilor de apă (Dunăre, Sava, Tisa)
271
. În schimbul serviciului
militar prestat,
martolosii
au primit de cele mai multe ori soldă, dar au existat
cazuri în care ei nu au primit vreo plată, ci au fost scutiţi de achitarea capitaţiei
(
djiziei
) şi a
ispendjeului
.
De altfel instalarea efectivelor de
martolosi
de origine balcanică, în 1551, în
cetăţile Bečej (100 oameni înarmaţi)
272
, Becicherec (101 oameni înarmaţi)
273
şi
Arač (101 oameni înarmaţi)
274
ca urmare a includerii lor în hotarele otomane a
contribuit la transformarea acestor fortificaţii în capete de pod ale expansiunii
otomane în Banat din anul următor. Alături de corpurile de apărători ai cetăţii
(
müstahfız
), de călăreţi (
faris
), pedestraşi (
azab
) şi tunari (
topçik
), efectivele
martolosilor
au fost folosite în 1552 de către comandantul expediţiei otomane,
Kara Ahmed paşa, ca trupe de garnizoană la Timişoara şi Lipova, punctele
strategice cele mai însemnate ale
vilayetului
Timişoara. La Timişoara au fost
dislocaţi 100 de
martolosi
creştini de la Bečej, aflaţi sub comanda lui Sinan aga şi a
locţiitorului său Cvetko, împreună cu o parte din cei 101 de
martolosi
ai
garnizoanei cetăţii Arač
275
, în timp ce la Lipova au fost trimişi 101 de
martolsi
din
cetatea Becicherec, conduşi de Mustafa aga şi subordonatul său Petre Vukče,
deopotrivă cu alţi
martolosi
ai cetăţii Arač
276
.
În această privinţă, mai trebuie subliniat faptul că pentru perioada cuprinsă
între anii 1552 şi 1621 nu dispunem de nici o informaţie despre prezenţa
martolosilor
rămaşi în cetăţile Bečej, Becicherec şi Arač după transferarea unor efective militare
la Timişoara şi Lipova. Mai mult, listele pentru plata soldelor oştenilor din
fortăreţele
vilayetului
Timişoara, întocmite după toate probabilităţile în 1621, atestă
existenţa unui singur corp de
martolosi
, prezent doar în cetatea Bečej, dovadă fiind
retribuţia zilnică de 16
akçe
acordată numai căpeteniei lor, Piri aga
277
. În cazul
cetăţii Becicherec, dispariţia
martolosilor
din listele de soldă poate fi interpretată şi
269
M. Vasić,
Martolosi u Jugoslovenskim zemljama pot turskom vladavinom
, Sarajevo, 1967,
p. 29–31.
270
Originea instituţiei şi a termenului care o desemnează este bizantină, însemnând om înarmat,
paznic, membru al unei miliţii, vezi M. Vasić,
op. cit
., p. 19–28, 218. De regulă,
martolosii
au fost
recrutaţi dintre creştini, existând însă şi cazuri de
martolosi
trecuţi la Islam, care au devenit adesea
ofiţeri superiori, cf.
ibidem
, p. 142–161.
271
Ibidem
, p. 221.
272
Kl. Hegyi,
op. cit
., vol. I, III, p. 1440.
273
Ibidem
, p. 1436.
274
Ibidem
, p. 1443.
275
Ibidem
, p. 1440, 1443.
276
Ibidem
, p. 1436, 1443.
277
Ibidem
, p. 1441.