Istoria Banatului Otoman

50 / 350

49
Totodată, valoarea ziametului aferent funcţiei amintite s-a cifrat după un secol, la
data trecerii lui Evliya Çelebi prin vilayetul Timişoara, la suma de 60.000 de
akçe196. În a doua jumătate a veacului al XVII-lea, potrivit mărturiei acestui călător,
s-a înregistrat un număr de 1090 de ziamete197 în cele 6 sandjakuri ale vilayetului
Timişoara.
În anumite împrejurări, ocuparea unei funcţii vacante în unităţile administra-
tiv-militare ale vilayetului Timişoara a fost însoţită de dobândirea unui ziamet
corespunzător. La moartea lui Rustem, alaybegul sandjakului Arad, funcţia şi
ziametul său i-au fost acordate, la 5 iunie 1560, succesorului său, Redjeb, posesorul
unui timar de 16.000 de akçe 198.
Întocmai ca o serie de timare, unele ziameturi s-au alcătuit prin însumarea
venitului mai multor posesiuni situate în diferite unităţi administrativ-militare
otomane. Astfel, satul Pecer199, cu un venit de 5.000 de akçe, din nahiya Zarand a
sandjakului Gyula i-a aparţinut în 1579 ziametului de 52.535 de akçe al lui
Mehmed Beg200, comandantul flotilei (kapudan) vilayetului Timişoara. Acelaşi
statut l-a avut în 1579 şi satul Bernod al nahiyei Zarand din sandjakul Gyula.
Venitul său de 12.350 de akçe a făcut parte din ziametul lui Ahmed aga201 . De
asemenea, oraşele au intrat şi ele în componenţa ziametelor. Acesta a fost, de pildă,
cazul oraşului Galad202 din nahiya cu acelaşi nume a sandjakului Cenad, al cărui
venit anual de 6.500 de akçe i-a aparţinut în 1579 ziametului lui Süleyman beg203.
Aceste exemple dovedesc faptul că, în vilayetul Timişoara aplicarea principiului
răspândirii în hotarul unei unităţi adminsitrativ-militare a posesiunilor formând
timare, ziameturi şi hâsuri a urmărit, pe de o parte, extinderea suprafeţei de exerci-
tare a autorităţii funcţionarilor locali (beglerbeg, sandjakbeg) iar, pe de altă parte,
prevenirea stăpânirii provinciei de către oricare altă persoană.
De altfel mărimea venitului anual al posesiunilor dobândite sub forma tima-
relor, ziameturilor şi hâsurilor a constituit elementul de diferenţiere în interiorul
clasei timarioţilor, care a alcătuit cea mai mare parte a armatei otomane în epoca
clasică a Imperiului Otoman.
Potrivit treptelor ierarhiei administrativ-militare otomane, subaşiul, respectiv
comandantul unui detaşament de spahii, răspunzător de menţinerea ordinii în
districtul său, a avut dreptul la un ziamet cu un venit anual între 20.000 şi 100.000
de akçe, uneori chiar până la un cuantum de 200.000 de akçe.
În vilayetul Timişoara toate veniturile de peste 100.000 de akçe au format
categoria hâsului, care a inclus atât posesiunile sultanului sau hâssa-i hümayun cât
196 Evliya Çelebi, Seyahatname , vol. I, Istanbul 1896, p. 174, ed. în traducere M. Mehmed,
M.M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru, Călători străini despre Ţările Române , vol. VI, Bucureşti,
1976, p. 332.
197 Ibidem, trad. cit., p. 328.
198 Vezi nota 149.
199 Gy. Káldy-Nagy, A Gyulai szandzsák ..., p. 364–365.
200 Kl. Hegyi, op. cit., vol. I, p. 102.
201 Gy. Káldy-Nagy, op. cit., p. 365–366.
202 D. Popović, Srbi u Banatu do kraja osamnaestog veka, Beograd, 1955, p. 104.
203 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák..., p. 193.