Istoria Banatului Otoman

36 / 350

35
În lipsa exercitării unui control riguros, legiuitorul otoman a încercat să
prevină practicarea abuzului fiscal în următoarele domenii: la perceperea dării pe
casă (resm-i hane)83, asimilate djiziei, la încasarea dării pe păşuni (resm-i otlak)84
prin intermediul dublei impozitări din partea fiscului (miri) şi a stăpânului de
pământ85 şi la îndeplinirea obligaţiilor în muncă deopotrivă cu răscumpărarea lor
bănească. Prevederea ca supuşii să nu fie folosiţi fără motiv la alte munci86 după ce
îşi vor fi predat dijmele şi darurile, a încheiat, de fapt, enumerarea practicilor
curente prin care timarioţii s-au străduit să obţină cât mai multă muncă gratuită.
Kanunnamelele promulgate pentru sandjakurile Timişoara şi Lipova au legiferat nu
numai interdicţia folosirii muncii gratuite, a nutreţurilor, bucatelor, carelor şi cailor
ţăranilor, interdicţia construirii de case pentru timarioţi87, ci şi excluderea oricărei
intervenţii a kadiilor în beneficiul timarioţilor. Totodată, înlocuirea vechilor
corvezi cu prestaţii în natură, deopotrivă cu modalitatea lor de răscumpărare:
15 denari pentru un car cu lemne şi 25 denari pentru un car cu fân au fost
prezentate de însuşi legiuitorul otoman ca izvor al practicilor locale abuzive88.
Din însăşi enumerarea sarcinilor fiscale impuse ţărănimii din vilayetul
Timişoara se desprind acele fenomene, proprii introducerii fiscalităţii otomane.
Mai întâi s-au aplicat în mod strict principiile sistemului fiscal otoman: evaluarea
proporţională, în funcţie de fertilitatea solului, rigurozitatea şi promptitudinea în
stabilirea cuantumului, a modalităţii de plată, a termenului de achitare, dar şi
excluderea posibilităţii de percepere a impozitului de două ori, sub nume diferite.
Aceeaşi enumerare legiferează, în al doilea rând, acţiunea de transfer direct
asupra statului otoman şi asupra timariotului a dărilor datorate odinioară atât
stăpânului feudal cât şi statului feudal ungar.
De altfel acţiunea de transfer şi asimilare a vechilor impozite a imprimat,
datorită juxtapunerilor terminologice, un caracter confuz dărilor legiferate de
kanunnamelele promulgate în 1554 şi 1567: taxa florinului ( resm-i filori) şi a dării
pe poartă sau pe gospodărie (resm-i kapı sau resm-i hane). Numită după cuantumul
ei de bază de 1 florin, prima taxă priveşte obligaţia anuală, dica, datorată de fiecare
casă, respectiv gospodărie iobăgească (porta), vistieriei regale ungare. Echivalenţa
monetară între cuantumul taxei florinului şi cuantumul djiziei (capitaţiei) de 50
akçe explică asimilarea acesteia cu djizia, numită şi kharadj în kanunnamelele
promulgate pentru sandjakurile vilayetului Timişoara89. Impusă pe gospodărie, ca
83 Kanunnameul promulgat pentru fiecare sandjak cuprinde menţiunea expresă de a nu se percepe
nimic în plus peste cuantumul stabilit pentru darea pe casă, vezi Ö.L. Barkan, op. cit., p. 318, 322,
V. Veliman, op. cit., p. 420; Cr. Feneşan, op. cit., p. 338; A. Akgündüz, op. cit., p. 113, 100, 131, 120.
84 Ibidem, p. 133.
85 Fenomenul a fost menţionat în cărţile de lege din 1566 ale sandjakurilor Timişoara şi
Lipova, ibidem, p. 122, 102.
86 V. Veliman, op. cit., p. 422; Cr. Feneşan, op. cit., p. 340; A. Akgündüz, op. cit ., p. 134, 123,
116, 103.
87 V. Veliman, op. cit ., p. 420, 422; Cr. Feneşan, op. cit., p. 338, 340; A. Akgündüz, op. cit.,
p. 134, 123, 116, 103.
88 V. Veliman, op. cit., p. 420; Cr. Feneşan, op. cit., p. 339; A. Akgündüz, op. cit ., p. 132, 121,
114, 101.
89 Ö.L. Barkan, op. cit., p. 318; V. Veliman, op. cit., p. 420; Cr. Feneşan, op. cit., p. 338;
A. Akgündüz, op. cit., p. 132, 121, 114, 101.