37 / 350
36
unitate fiscală distinctă, delimitată pe baza principiului păstrării şi folosirii separate
a bunurilor, taxa florinului s-a achitat tot la termenul ei vechi de predare
(Sf. Dumitru).
Din punctul de vedere al originii şi al naturii sale,
resm-i hane
sau
resm-i kapı
este rezultatul acţiunii de preluare a censului numit şi darea pe poartă (
kapu adó
) şi
de substituire, pe această cale, a
ispendjeului
. Având un cuantum de 1 florin,
echivalat la suma de 50
akçe
(aspri), impozitul s-a plătit în rate egale, la termenele
tradiţionale de început şi sfârşit ale sezonului agricol: la Sf.Gheorghe (24 aprilie) şi
la Sf.Mihail (8 noiembrie)
90
. În cazul dării
resm-i hane
, otomanii au preluat anumite
elemente de rutină fiscală în vigoare la data cuceririi Banatului, pe care le-au
transformat ulterior în model la încasarea sa în
sandjakul
Srem (Sirmium)
91
.
Datorită semnificaţiei sale, de răscumpărare bănească a rentei în muncă
datorate beneficiarului domeniului rural,
ispendjeul
s-a impus ca obligaţia cu
adevărat reprezentativă pentru sistemul fiscal otoman introdus în Banat. Din
prevederile
kanunnamelelor
promulgate pentru
sandjakurile
Timişoara, Lipova,
Cenad şi Gyula rezultă că această dare a fost impusă numai supuşilor creştini.
Având un cuantum de 1 florin, echivalat la suma de 50 de akçe,
ispendjeul
trebuia
achitat întocmai ca darea
resm-i hane
în părţi egale şi la aceleaşi termene fiscale
(Sf. Gheorghe, Sf. Mihail)
92
. Dijmele (
aşar, öşr
) au constituit, împreună cu taxa
adiţională de 1/4 (
salarlık
sau
salariyye
) percepută din paie şi din grâne, venitul de
bază al timarului. Precizările cu privire la natura şi cuantumul dijmelor enumerate
în
kanunnamelele
menţionate dovedesc modul în care sistemul fiscal otoman a
preluat o serie de obligaţii în natură ale foştilor iobagi din ţinuturile Timişoarei şi
Lipovei faţă de stăpânul feudal. Printre dijmele preluate în întregime de otomani la
data cuceririi Banatului s-au numărat nu numai dijma din grâu şi din toate celelalte
cereale cultivate (
öşr-i gallat ve sair hububatdan
)
93
, ajungând în 1567 la cuantumul
vechi de 1/9 din recoltă (
nona
)
94
, ci şi alte două dijme devenite cu timpul
senioriale: dijma din stupii de albine (
öşr-i kuvâre
) şi darea porcilor (
bid´at-i
hanazır
), care s-au încasat în mod curent în Transilvania în veacul al XVI-lea. În
cazul perceperii dijmei din stupii de albine, a fost adoptat un sistem complex, în
cadrul căruia s-a combinat datul în natură (1 stup la 10 stupi) cu răscumpărarea în
bani
95
. În schimb, legiuitorul a consemnat în
kanunnamelele
din 1554 şi 1567
achitarea dării porcilor sub forma dijmei porcilor de la păşune şi dijma porcilor de
90
Ö. Barkan,
op. cit
., p. 318; V. Veliman,
op. cit. loc. cit
.; Cr. Feneşan,
op. cit. loc. cit
.;
A. Akgündüz,
op. cit. loc. cit
.
91
Ö.L. Barkan,
op. cit
., p. 307.
92
Ibidem
, p. 318; V. Veliman,
op. cit
., p. 420; Cr. Feneşan,
op. cit
., p. 338; A. Akgündüz,
op. cit
., p. 132, 121, 114, 101.
93
V. Veliman,
op. cit
., p. 420; Cr. Feneşan,
op. cit
., p. 338.
94
A. Akgündüz,
op. cit
., p. 121, 101: „dat fiindcă au tot dat a noua parte din grâne şi din
celelalte cereale şi din toate grânele ce cresc pe pământ ...”.
95
V. Veliman,
op. cit
., p. 420; Cr. Feneşan,
op. cit. loc. cit
.; A. Akgündüz,
op. cit
., p. 132, 121,
101, 114: „Dacă «numărul» stupilor nu ajunge la zece, să se ia patru denari de fiecare stup, socotindu-
se două akçe la câte 4 denari”, cuantum fixat de legiuitor în 1554, menţinut şi de prevederile
kanunnamelelor
din 1567: „să se ia patru denari de fiecare stup, socotindu-se câte patru denari la două
akçe”, A. Akgündüz,
op. cit
., p. 121, 114.