39 / 350
38
douăzeci, această obligaţie avea să fie răscumpărată cu suma de 3 denari pentru
fiecare oaie
103
. În preluarea acestei obligaţii, legiuitorul otoman a ţinut seama
deopotrivă de obiceiurile şi de denumirea lor românească referitoare la perceperea
sa.
Kanunnamelele
emise în 1554 şi 1567 au înscris în textul lor, folosind termenul
românesc „căşare”, obligaţia de a se da drept retribuţie saci şi caşuri perceptorilor
datului oilor, aşa cum era prevăzută în 1548 de articolele de lege votate de Dieta de
la Turda. Căşarea a fost o dare românească pusă pe stână, mai precis pe numărul de
ciobani, al cărei cuantum stabilit de legiuitor a fost fixat la o oaie de fiecare cap de
cioban
104
.
Comparând sistemul fiscal codificat prin
kanunnamelele
promulgate în 1554
şi 1567 cu sarcinile feudale impuse ţărănimii înaintea cuceririi otomane, se constată
o adaptare a sistemului de dări şi cutume existente la natura şi necesităţile
fiscalităţii otomane. Departe de a fi o schimbare esenţială în ansamblul de sarcini
feudale în vigoare în Banat, sistemul fiscal otoman a preluat integral unele obligaţii
(darea pe casă, dijmele,
nona
, daturile
ako
, datul oilor), dar a introdus şi impozite
noi ca
ispendje
-ul, adoptându-se atât cutuma plăţii eşalonate cât şi termenele de
plată din perioada preotomană.
3. REDISTRIBUIREA PROPRIETĂŢILOR DE PĂMÂNT PREEXISTENTE
SUB FORMA TIPURILOR DE PROPRIETATE OTOMANĂ
Schimbările fundamentale s-au produs însă în sistemul de deţinere a pămân-
tului şi în natura relaţiilor de proprietate. Încorporarea teritoriilor cucerite în Imperiul
Otoman a coincis totodată cu instaurarea puterii absolute a suveranului otoman,
fapt care a dus la transformarea dreptului său de proprietate nelimitată asupra
pământului şi supuşilor (
re´aya
) în principiul fundamental al dreptului otoman. Se
ştie că procesul de cucerire otomană a anulat orice formă de proprietate asupra
pământului şi ţăranilor, legitimând, din punct de vedere juridic, necesitatea introdu-
cerii sistemului
timar
. În Imperiul Otoman,
timarul
a reprezentat un sistem de
posesiune fragmentată în care statul, spahiii şi ţăranii au avut drepturi simultane
asupra pământului. De asemenea, numai împuternicirea sultanului i-a conferit benefi-
ciarului atât dreptul cât şi putinţa de exercitare a autorităţii asupra pământului şi
ţăranilor. Acesta a fost principiul pe care s-a întemeiat absolutismul şi imperiul
centralizat otoman. Şi tot în virtutea aceluiaşi principiu, la 27 septembrie 1567, cu
prilejul ceremoniei de înscăunare (
taht-i sa’âdete cülûs-i humâyun
) a sultanului
Selim al II-lea, a fost emis ordinul de verificare şi reînnoire a actelor de deţinere a
timarelor
şi
ziametelor
, precum şi de stabilire a posesiunilor vacante (
mahlul
). În
urma confruntării actelor prezentate de spahii, în
vilayetul
Timişoara s-au acordat,
în conformitate cu porunca imperială din 22 martie 1568 (23 ramazan 975), un
număr de 509 atestate de posesiune (
yâfte
) a
timarelor
şi
ziameturilor
, pentru care
103
V. Veliman,
op. cit
., p. 421; Cr. Feneşan,
op. cit
., p. 339.
104
Ibidem
, A. Akgündüz,
op. cit
., p. 133, 122, 115, 102: „persoanele care strâng vama au luat
mereu pentru ele însele, în timpul regilor lor, o oaie drept
căşare
, de cap de cioban” ...