33 / 350
32
contribuabili ai
vilayetului
Timişoara, cu obligaţia de a achita darea pe gospodărie
(
hane haracı
) şi alte impozite curente. Pentru a recupera pagubele însemnate,
pricinuite de fuga lor după cucerirea cetăţii Gyula (1566) şi de stabilirea lor, în cete
mici, în
vilayetul
Timişoara, supuşii nemusulmani din toate
sandjakurile
amintite
aveau să fie trecuţi în condica de recensământ şi obligaţi să plătească din nou toate
acele dări împovărătoare: capitaţie (
djiziye
),
ispendje
, darea oilor
64
, la care au fost
supuşi în locurile lor de origine. Cu acest prilej şi ca urmare a interdicţiei de a-i mai
primi pe fugari, autorităţilor
vilayetului
Timişoara li s-a propus atragerea şi
aducerea supuşilor nemusulmani din afara hotarelor Imperiului Otoman, respectiv
din Transilvania, de la Lugoj şi Caransebeş
65
, în vederea menţinerii numărului
necesar de sate şi contribuabili pentru obţinerea veniturilor estimate. Aceleaşi
autorităţi au avut şi datoria de a preveni nu numai fuga individuală şi în masă a
supuşilor nemusulmani, ci şi încercarea timarioţilor de a nu-i înregistra în condicile
de recensământ. Instrucţiunile de întocmire a recensământului trimise
sandjakbegilor
şi
kadiilor
în 1578 au stăruit asupra stratagemei folosite de spahii
66
pentru a
împiedica înregistrarea în condica de recensământ a supuşilor lor nemusulmani.
Prin urmare, autorităţile de la Istanbul au dispus paza trecătorilor, porturilor şi a
ţăranilor, măsuri care şi-au dovedit lipsa de eficienţă în timpul recensământului
satelor aflate la hotarele Transilvaniei.
67
Totodată, în instrucţiunile de întocmire a
recensământului trimise de la Istanbul s-au aflat măsuri de limitare a abuzurilor,
generate de posesiunea pământului şi de activitatea recenzorilor. Este vorba mai
întâi de măsura de stăvilire a abuzurilor produse de posesiunea pământului, impusă
prin ordinul sultanului Selim al II-lea emis la 27 ianuarie 1578. În virturea
ordinului amintit, fiecare beneficiar al posesiunii sau folosinţei bunurilor bisericeşti,
mănăstirilor şi al ţăranilor fugiţi în Transilvania a avut datoria de a-şi prezenta titlul
de proprietate (
tapu
) în vederea controlării şi înregistrării sale
68
. Amintim mai apoi
obligaţia respectării întocmai a delimitărilor înscrise de Halil Beğ în condica
(
defter
) sa de recensământ, menită să înlăture sau cel puţin să limiteze abuzurile
recenzorilor. Deşi Halil Beğ a iscat litigiile de proprietate şi de venituri fiscale prin
înregistrarea abuzivă a locuitorilor din 15 sate ale principatului Transilvaniei
69
,
condica sa a fost invocată totuşi de autorităţile transilvane şi otomane ca instrument
unic şi de necontestat pentru delimitarea şi corectarea hotarelor
vilayetului
Timişoara
70
. În pofida acestei cerinţe, toate recensămintele făcute după 1560 au
continuat şi sporit uneori
71
abuzurile amintite. Această constatare nu tăgăduieşte în
vreun fel încercarea autorităţilor de la Istanbul de a impune respectarea frontierei
trasate de Halil Beg şi confirmate de recensământul lui Muharrem Çelebi atât în
64
Ibidem
, doc. nr. 448, 449, p. 222–223.
65
Ibidem
,
doc. cit. loc. cit
.
66
MÜD
, nr. 33, p. 246 ordinul către
beglerbegul
şi
kadiul
de Timişoara din 27 ianuarie, 1578.
67
I. Karácson,
Török-Magyar Oklevéltár 1533–1789
, Budapesta, 1914, doc. nr. 101, p. 86.
68
MÜD
, nr. 33, doc. nr. 506, p. 249,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 17, cadrul 458.
69
7. Numaralı Mühimme
, doc. nr. 428, p. 211–212. Traducere maghiară la I. Karácson,
op. cit
.,
doc. nr. 101, p. 86.
70
L. Szalay,
Erdély és a Porta
. Pesta, 1862, doc. nr. XXVII, p. 34, 35, doc. nr. LI, p. 85.
71
MÜD
nr. 7, doc. nr. 1047 în traducere la M. Mehmet,
op. cit
., doc. nr. 91, p. 87.