35 / 350
34
sandjak
. Geneza şi dezvoltarea acestei categorii de
kanunname
a fost cu atât mai
necesară, cu cât în partea europeană a Imperiului Otoman nu s-a format un drept
cutumiar otoman, comun pentru această regiune.
Mai trebuie subliniat faptul că, în epoca de expansiune maximă a Imperiului
Otoman, practicile juridice locale au exercitat o influenţă deosebită asupra
dezvoltării
kanunului
tipic otoman. Şi în
vilayetul
Timişoara s-a ajuns la situaţia în
care, îndată după cucerirea otomană, supuşii le-au cerut noilor autorităţi respectarea
stării de fapt, a vechilor legi şi a obiceiurilor pământului, prin includerea celor din
urmă în textul noilor coduri de legi. La această solicitare s-a referit în 1572 şi
porunca sultanului Selim al II-lea trimisă
beglerbegului
de Timişoara: „în vremea
cuceririi, supuşii au cerut ca treburile ţării să se rânduiască potrivit legii în vigoare
din vremea regilor lor; recensământul s-a săvârşit potrivit lor”
76
. Această semnifi-
caţie au dobândit-o referirile la „vechile legi” (
kanuni kadimleri
), la obiceiurile
„din vremea regilor” unguri, din
kanunnamelele
promulgate pentru
sandjakurile
Timişoara
77
, Lipova
78
, Cenad şi Gyula
79
în anii 1554, 1567 şi 1579.
Potrivit jurisprudenţei otomane, fiecare recensământ din
vilayetul
Timişoara
s-a transformat în izvor de promulgare
80
a
kanunnamelelor
de
sandjak
, în deplină
cunoştinţă de cauză a legilor şi obiceiurilor pământului
81
. Legiuitorul otoman a
folosit ca model
kanunnamelele
în vigoare în
sandjakurile
din Rumelia, adăugându-le,
prin preluare selectivă, norme, impozite şi proceduri locale
82
. Aceasta a fost
modalitatea de a asigura implantarea şi funcţionarea în condiţii optime a mecanis-
mului fiscal otoman şi de a dispune de instrumentele necesare reglementării
relaţiilor social-economice din
vilayetul
Timişoara. Ele au reflectat, pe plan juridic,
politica generală de conciliere a realităţilor existente la data cuceririi otomane cu
necesităţile de dezvoltare ale unui imperiu aflat în plină expansiune.
Scopul promulgării
kanunnamelelor
de
sandjak
a avut în vedere, mai întâi,
definirea şi apărarea drepturilor posesorului de
timar
şi, mai apoi, stăvilirea
pretenţiilor abuzive ale timarioţilor faţă de supuşii nemusulmani. Aşadar,
kanunnamelele
promulgate pentru
sandjakurile
Timişoara, Lipova, Cenad şi Gyula
au fost acte juridice normative, care au fixat toate obligaţiile personale ale
supuşilor (
re´aya
) faţă de timariot. Ele au reglementat înainte de toate condiţiile şi
modalităţile de îndeplinire a obligaţiilor amintite.
76
Ö.L. Barkan,
op. cit
., p. 304.
77
A. Akgündüz,
Osmanlı Kanunnameleri ve hukukî tahlilleri
, vol. 7/1, partea a 2-a, Istanbul,
1993, p. 131, 133; V. Veliman,
Documente turco-osmane privind vilaietul (eialetul) Timişoara
în „Revista
arhivelor”, vol. XLVII, nr. 4, 1985, p. 418, 421.
78
A. Akgündüz,
op. cit
., p. 113, 115; Cr. Feneşan,
Instaurarea dominaţiei otomane în ţinutul
Lipovei în lumina codului de legi (kanunname) din 1554
, în „Studii şi comunicări de istorie”, Caransebeş,
1979, p. 339.
79
Gy. Káldy-Nagy,
A.Gyulai szándzsák..
, p. 33.
80
Înregistrate pe pagina din spate a
defterului
H. Inalcik,
Hicrî 835 Tarihli süret-i defter-i
sancak-i Arvanid
, Ankara, 1954, p. XX, au fost transcrise în registrul (
sidjdjil
) kadiului, Ö.L. Barkan,
op. cit
., doc. nr. CII, p. 350, doc. nr. CIII, p. 351.
81
I. Beldiceanu-Steinherr, N. Beliceanu,
op. cit
., p. 18: „Cunoaşterea mea ilustră trebuie să cuprindă
... şi toate particularităţile juridice care le privesc”.
82
L. Fekete, Gy. Káldy-Nagy,
Rechnungsbücher türkischer Finanzstellen in Buda 1550–1580
,
Budapesta, 1962, p. 7, 10.