41 / 350
40
fost ele trecute în condicile de recensământ. Totodată, aceste condici au constituit
temeiul atribuirii, potrivit câştigului prevăzut, a formelor de posesiune condiţionată
a pământului:
timar
cu un venit de până la 20.000
akçe
;
ziamet
realizând o sumă
între 20.000–100.000 akçe şi
hâs
, evaluat la o rentabilitate de peste 100.000 akçe.
Întocmai ca în alte unităţi administrativ-militare otomane, şi în
vilayetul
Timişoara venitul
timarelor
şi
ziametelor
a avut menirea de a asigura întreţinerea
funcţionarilor şi a armatei otomane.
Timarul
, posesiunea vremelnică a spahiului,
condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor sale militare, trebuia să acopere prin
venitul său şi cheltuielile impuse de participarea la expediţiile otomane împreună
cu slujitorul său (
djebelü
) echipat cu cuirasă (
djebe
), scut şi arme. Prezenţa, dar mai
ales absenţa spahiilor din corpurile de oaste convocate la expediţiile otomane au
fost supravegheate îndeaproape în timpul domniei sultanului Süleyman Kanuni, în
vederea aplicării unor sancţiuni. Acesta a fost, prin urmare, temeiul ordinului adresat
la 29 august 1564 (21 Muharrem 972)
beglerbegului
de Timişoara de a întocmi
evidenţa strictă a spahiilor titulari de
timare
şi
ziameturi
din
sandjakurile
Vidin,
Aladjahisar şi Vulçitrin
109
, care au participat sau nu au participat la expediţia de
înscăunare în Moldova, în martie 1564, a domnului Alexandru Lăpuşneanu.
Confruntând condicile rezumative în care erau consemnate posesiunile şi numele
spahiilor (
idjmal
) cu condicile
ruznamçe
de înregistrare zilnică a schimbărilor
survenite în regimul de proprietate,
beglerbegul
trebuia să stabilească, în primul
rând numărul şi numele timarioţilor şi zaimilor absenţi. În al doilea rând, el a avut
datoria de a întocmi câte o condică pentru fiecare
sandjak
, în care urma să
înregistreze numele spahiilor absenţi, deopotrivă cu satele principale stăpânite de
aceştia în fiecare
nahiye
. Neîndeplinirea obligaţiei de a lua parte la expediţia din
Moldova a fost pedepsită cu confiscarea, în folosul fiscului imperial, a venitului
produs în timp de un an de posesiunea spahiului absent.
În funcţie de cerinţe şi de împrejurările de moment, autoritatea centrală de la
Istanbul s-a îngrijit de prezenţa şi distribuirea spahiilor săi în centrele de
sandjak
.
Acest fapt explică intervenţia de la 4 februarie 1565 (3 Receb 972), când sultanul
Süleyman Kanuni a luat măsura cuvenită suplinirii lipsei spahiilor din
sandjakul
Moldova, în care au existat
hâs
-uri imperiale.
Beglerbegul
de Timişoara a primit
ordinul de a transfera din plasa (
nahiye
) Vârşeţ (Şemlik) la Moldova un număr de
3 zaimi şi 13 spahii
110
, spre a îndeplini împreună cu
alaybegul
cetăţii slujba de pază
a minei de aramă şi a bunurilor fiscului imperial.
În conformitate cu prerogativele sale, suveranul otoman a sancţionat mai întâi
atribuirea, redistribuirea şi mărirea venitului
timarelor
şi
ziametelor
, încuviinţând
mai apoi adoptarea măsurilor de grupare şi concentrare a posesiunilor condiţionate
în aceeaşi unitate administrativ-militară (
sandjak
). De regulă,
timarele
şi
ziametele
au fost acordate oştenilor şi spahiilor la cererea
beglerbegului titular
sau a predece-
sorului său, Kasım paşa, în temeiul următoarelor criterii: apartenenţa la garnizoana
cantonată în fortificaţiile şi cetăţile
vilayetului
, răsplătirea slujbelor prestate şi a
faptelor de arme ale participanţilor la expediţiile otomane, deţinerea unei funcţii,
109
6. Numaralı Mühimme Defteri
(
972/1564–1565
), partea I-a, Ankara, 1995, doc. nr. 81, p. 47.
110
Ibidem
, doc. nr. 667, p. 367.