40 / 350
39
s-au încasat taxe în valoare de 62.305 akçe
105
. Totodată, sultanul Selim al II-lea a
dispus, la 27 februarie 1568, potrivit obiceiului şi dispoziţiilor legii (
âdet ü kanun
üzre
), menţinerea cuantumului taxei de eliberare a fiecărui atestat de posesiune la
vechea sa valoare: 1 galben pentru
beglerbegul
de Timişoara şi 12 akçe pentru
defterdarul de timare
şi recenzorul vilayetului, Muharrem Çelebi
106
.
În cadrul sistemului
timar
, pământul i-a aparţinut de drept statului, iar ţăranul
care îl lucra a dobândit, în schimbul obligaţiei de cultivare neîntreruptă, dreptul de
uzufruct. Prin urmare, ţăranul a fost un deţinător ereditar din punctul de vedere al
cultivării pământului dar nu şi al înstrăinării sale (vânzare, ipotecare, transfer al
pământului). De aceea a fost firesc faptul că, fără să ţină seama de forma de
proprietate (
mülk, vakıf
) şi de posesiune (
timar, ziamet, hâs
) a sa, administraţia
otomană a împărţit toată suprafaţa
vilayetului
Timişoara în loturi de pământ.
Cunoscut sub numele de
çift
datorită perechii de boi cu care s-a arat pământul, lotul
a avut o suprafaţă variabilă între 60–150
dönüm
107
, în raport cu fertilitatea solului
respectiv.
Potrivit normelor
Şeri’atului
şi
kanunului
, în Imperiul Otoman au existat la
jumătatea veacului al XVI-lea trei categorii de proprietate a statului asupra
pământului şi ţăranilor: pământurile de zeciuială (
öşri
), pământurile de
kharadj
şi
pământurile aflate în evidenţa fiscului imperial, numite
arazi memleke
sau
mîrî
.
Prima categorie a cuprins pământurile de zeciuială (
öşri
) deţinute de musulmani ca
„proprietatea lor privată (
mülk
)” pentru care s-a plătit dijma. În schimb, în cea de a
doua categorie au fost incluse pământurile de
kharadj
aflate în posesia nemusulma-
nilor, după ocupaţia otomană. Pentru acestea s-a achitat atât darea anuală,
kharadj-i
muvaddaf
cât şi dijma, redevenţă cu cuantum variabil, în funcţie de fertilitatea
solului (
kharadj-i mukaseme
). Cea de a treia categorie a fost alcătuită din pământurile
arazi memleke
sau
mîrî
, aflate în evidenţa fiscului imperial, posesiunea lor condiţio-
nată impunându-i ţăranului plata dijmei (
öşr
) şi a
kharadj-i muvaddaf
, numit
çift
akçası
. Neîndeplinirea obligaţiei de cultivare neîntreruptă a pământului se sancţiona,
potrivit legii otomane, mai întâi cu plata unei amenzi între 80 şi 120
akçe
. Numită
çift bozan resmi
108
, această amendă a fost plătită anual de ţăran stăpânului de
pământ ca despăgubire pentru pierderile suferite datorită părăsirii sau renunţării la
cultivarea lotului său, fără a prezenta o justificare prealabilă. Ţăranul îşi pierdea
prin decizie judecătorească dreptul de posesiune asupra pământului său în cazul în
care îl lăsa în pârloagă vreme de trei ani. De altfel, deposedarea de lotul de pământ,
ca şi plata amenzii,
çift bozan resmi
, nu reprezintă dovezi convingătoare pentru
dăinuirea fenomenului legării ţăranului de glie, caracteristic epocii preotomane.
Măsurile preconizate de legiuitorul otoman au limitat însă libertatea de mişcare a
ţăranilor numai pentru a le asigura timarioţilor încasarea veniturilor lor, aşa cum au
105
7. Numaralı Mühimme
..., partea I-a, Ankara, 1998, doc. nr. 1112, p. 529.
106
Ibidem
, doc. nr. 926, p. 445.
107
După calculele actuale, unui
donüm
îi corespunde o suprafaţă de 1000 m
2
, mai exact 939,9 m
2
,
vezi Ö. L. Barkan,
op. cit
., p. 2, 8.
108
M. Arif,
Kanunname-i al-i Osman
, în
Tarih-i Osmani Endjümeni Medjmuası
, fasc. 13–19,
Istanbul, 1912–1913, p. 50–51.