29 / 350
28
toate acele proprietăţi şi venituri considerate dintr-un motiv sau altul ca fiind „în
afara defterului (
haridj ez-defter
)” şi aparţinând fie vistieriei imperiale (
hazine
), fie
vistieriei private a sultanului. Au existat în această privinţă ordine exprese date cu
ocazia unor recensăminte noi, pentru ca
defterdarul vilayetului
Timişoara să
împiedice înregistrarea satelor şi pământurilor cultivate (
mezâri
) aflate „în afara
defterului
” pentru sporirea veniturilor posesorilor de
timare
şi
ziamete
. O astfel de
poruncă i-a fost înmânată la 28 martie 1568 lui Ferhâd Beğ, defterdarul de timare
al
vilayetului
Timişoara, ca să nu consemneze în registrul cel nou (
defter-i djedîde
)
veniturile estimate ale satelor şi pământurilor cultivate aflate „în afara defterului”
din
sandjakurile
Lipova şi Timişoara
47
.
Totodată, în veacul al XVI-lea dările achitate timarioţilor de către supuşii
nemusulmani (
re’aya
) care le lucrau pământurile au reprezentat mijlocul principal
de finanţare a campaniilor otomane.
Întocmai ca în guvernarea provinciilor otomane, principiul diviziunii puterii
s-a aplicat şi în desfăşurarea recensământului izvoarelor de venit şi al forţei de
muncă. Reluând o prevedere a regulamentului (
kanunname
) promulgat în 1519
pentru spahiii din Rumelia
48
,
kanunname
-ul emis în acest scop în prima jumătate a
veacului al XVI-lea
49
a statuat supravegherea reciprocă între recenzor şi
kadiu
, iar
beglerbegul
, în calitatea sa de reprezentant al autorităţii executive, răspundea de
întreaga operaţiune de la începutul şi până la sfârşitul ei.
În
vilayetul
Timişoara, recensământul a fost realizat între 1553 şi 1567 la un
interval de 7 ani, care s-a mărit ulterior la 12 ani, dovadă recensămintele din anii
1579 şi 1591. În împrejurările în care, în august 1552
beglerbegul
de Timişoara
avea să fie numit, misiunea instaurării definitive a stăpânirii otomane în Banat i-a
revenit lui Ahmed paşa. Sultanul Süleyman Kanuni l-a împuternicit ca, în temeiul
recensământului (
tahrir
), să distribuie proprietăţi de pământ de mărimea unui
hâs
,
aducând un venit anual de peste 100.000 de aspri (
akçe
). Împreună cu Mehmed,
defterdarul
vilayetului
Timişoara, Ahmed paşa a avut obligaţia de a repartiza în
mod echitabil formele de proprietate otomană (
timar, ziamet, hâs
), în conformitate
cu sistemul
timarului
otoman. După o perioadă de un an, el urma să verifice în
persoană modul în care cetăţile din Banat fuseseră transformate în
hâs
, dar şi
măsura în care veniturile asigurate de
hâsuri
au acoperit cheltuielile necesare
întreţinerii spahiilor
50
. Această cerinţă expresă, inclusă în ordinul sultanului dat la 6
august 1552, dovedeşte faptul că repartizarea venitului fiscal, caracteristică a
sistemului
timar
introdus în
vilayetul
Timişoara, a presupus şi impus de la bun
început corecţii periodice. În realitate, asemenea corecţii s-au realizat prin
redistribuiri repetate ale diferitelor forme de posesiune a pământului şi ale
izvoarelor de venit fiscal.
47
7. Numaralı Mühimme
, doc. nr. 1151, p. 549.
48
Ö.L. Barkan,
XV ve XVI-inci Asırlarda Osmanlı Imparatorluğunda Zirai Ekonominin Hukukı ve
Malı Esasları, vol. I, Kanunlar
(Dreptul agrar şi bazele sale financiare în Imperiul Otoman în secolele
XV-XVI. Coduri de legi), Istanbul, 1943, p. 109.
49
I. Beldiceanu-Steinherr, N. Beldiceanu,
op. cit
., p. 10–11, 19.
50
K.888
, filele 347 a-b,
microfilm cit
., cadrul 349.