Istoria Banatului Otoman

300 / 350

299
otomani din fortăreaţa amintită eşuase401. Totodată, lui Osman Aga i se păruse
riscantă şi propunerea călăuzelor ca în timpul zilei el să se ascundă în pădurile de la
Petrovaradin iar la adăpostul întunericului să plece spre ţinutul Srem şi de acolo la
Belgrad402. Acesta nu a fost nici primul şi nici ultimul episod al confruntării cu sârbii
şi cu haiducii. În apropierea satului Banovci, Osman Aga a fost răpit, jefuit şi legat
fedeleş403, de haiducii sârbi din Petrovaradin, acţiune contrară prevederilor tratatului
de pace încheiat la Carloviţ (1699), care garantau siguranţa şi libera circulaţie în
Imperiul Otoman404. Şantajat de răpitorii săi cu predarea în calitate de captiv,
reprezentantului puterii imperiale din Petrovaradin, generalului baron Dietrich
Heinrich von Nehem, Osman Aga a negociat îndelung suma răscumpărării sale,
fixată la 300 de piaştri405. Aceasta trebuia predată în termen de zece zile de către
haiducul sârb care-l însoţise în călătoria sa la Belgrad. Totodată făgăduiala sau
cuvântul dat, precum şi plata la termen a sumelor stabilite ca preţ al răscumpărării
prizonierilor s-au numărat printre legile nescrise406 ale lumii de la hotarele otomano-
creştine. Neîncrederea lui Osman Aga în sârbi a sporit nu numai din pricina
necazurilor şi a pagubelor suferite, ci şi datorită prejudecăţilor sale de ordin religios
şi cultural: „La urma urmelor, ei sunt vechii noştri duşmani ai credinţei şi, înainte de
toate, sunt o gloată sălbatică; ceva bani sunt pentru ei un motiv suficient pentru a
jefui pe oricine care se adăposteşte la ei”407. Chinuit de teama de a fi ucis pentru
puţinii bani pe care-i mai avea, dar şi de amintirea spaimei sale stăruitoare, Osman
Aga nu a scăpat prilejul de a-şi ponegri călăuzele ca pe nişte duşmani adevăraţi.
Întruchipând în concepţia sa tot ce era de altfel inacceptabil şi demn de a fi
dispreţuit408 , haiducii şi călăuzele sârbe au reprezentat imaginea alterităţii primejdi-
oase de la hotare. Deşi această alteritate ar fi urmat, poate, să-l coste viaţa, ea nu i-a
pus lui Osman Aga în cumpănă identitatea religioasă prin convertirea forţată la
Creştinism.
Spaima faţă de posibilitatea convertirii sale la Creştinism l-a cuprins în clipa
în care plata răscumpărării409 nu i-a asigurat eliberarea, iar stăpânul său, locote-
nentul Fischer, s-a folosit de o serie de pretexte410 pentru a-i împiedica întoarcerea
la Timişoara. Confruntat cu zădărnicirea întoarcerii pe căi legale în Imperiul
Otoman şi cu plecarea iminentă la Viena în calitatea de trompet al stăpânului
său411, Osman Aga a căutat un alt mijloc de a scăpa din captivitate. A renunţat la
planul de a-şi ucide stăpânul într-un prilej prielnic, alegând să fugă adeseori, dar
fără sorţi de izbândă. În temniţele cetăţilor Sissek412 şi Ivanić 413, el a îndurat
401 Ibidem, p. 183–184.
402 Ibidem, p. 183.
403 Ibidem, p. 188.
404 Ibidem, p. 196.
405 Ibidem, p. 193.
406 D. Angyal, op. cit., p. 313.
407 Osman Aga, op. cit., p. 183.
408 M. Mollat Du Jourdin, L’image de l’autre ..., p. 95.
409 Osman Aga, op. cit., p. 52.
410 Ibidem, p. 73–74, 80.
411 Ibidem, p. 80.
412 Ibidem, p. 57–58.