298 / 350
297
De altminteri naraţiunea cu caracter psihologic pronunţat surprinde prin
modul în care un simplu prizonier de război şi-a dezvoltat prin diferenţiere imaginea
şi conştiinţa de sine
390
, reuşind să reziste la provocările societăţii austriece. Prin
refuzul său răspicat de integrare în societatea austriacă prin convertirea la Creştinism
şi de a se căsători cu o creştină, Osman Aga a respins de fapt normele şi modelul
cultural în vigoare în „Sfântul Imperiu Romano-German”.
Obsedat de teama viscerală de a nu se mai întoarce în vilayetul Timişoara,
captivul otoman s-a convins în timpul suferinţelor sale îndelungate de substratul
real şi veridic al prejudecăţilor despre ofiţerii imperiali şi haiducii sârbi. Memoriile
de captivitate cuprind imagini ale alterităţii zugrăvite cu discernământ, în funcţie de
împrejurări şi de „calitatea umană” a
Celuilalt
, care justifică, din punctul de vedere
al autorului, reacţiile de respingere sau de preferinţă, în cazul ţăranilor croaţi, ale
lui Osman Aga.
Acesta s-a bucurat de mila, înţelegerea şi solidaritatea oamenilor de rând din
satele sârbeşti şi croate, care au trecut peste orice deosebire de credinţă şi neam.
Istovit de boală, sete şi foame, prizonierul abandonat pe un maldăr de gunoi a
primit apă de la femeile care o aduceau cu ulciorul din râul Sava şi câteva linguri
de mâncare pe un fund de oală spartă de la fiecare mesean aflat în bucătăria unei
case
391
. Dacă sătenii din regiunea Podbor Doljani l-au îngrijit şi hrănit pe captivul
aruncat de stăpânul care îl credea mort, în schimb locuitorii din regiunea Ivanić
s-au întrecut în a-l pofti şi ospăta pe rând, rugându-l să-i desfete cu cântece
bosniece şi musulmane. Aceasta a fost de fapt dorinţa fetelor croate, care-l
chemaseră în camerele lor tăcute şi răcoroase
392
. Dar Osman Aga a fost răsfăţat de
săteni ca o mare curiozitate, într-un loc unde nu călcase până atunci nici un turc
393
.
Tot sătenii l-au ascuns şi apărat de pedeapsa cuvenită pentru lipsa de grijă faţă de
caii stăpânului său, locotenentul Fischer. Locuitorii casei în care s-a ascuns Osman
Aga l-au hrănit şi adăpostit până când s-a renunţat la aplicarea pedepsei stabilite
394
.
Ţăranii croaţi au făcut cauză comună cu bietul prizonier, acţiune de omenie şi
solidaritate care dovedeşte lipsa totală de prejudecăţi faţă de alteritatea otomană şi
islamică a lui Osman Aga. Prin urmare, reacţiile de preferinţă sau de respingere ale
lui Osman Aga sunt rezultatul percepţiei unor realităţi, de cele mai multe ori crude,
care exclud în bună măsură „imaginile preconcepute, create şi amplificate de
legendă sau de propagandă”
395
cu privire la necredincioşi (
kâfir
). De asemenea,
Osman Aga nu a uitat să amintească în memoriile sale nici simpatia de care s-a
bucurat la Viena din partea oamenilor de rând, aflaţi în slujba contesei Anna
Isabella von Lamberg, cea de a doua soţie a contelui Otto von Stubenberg. Prietenia
390
S. Nicoară, T. Nicoară,
Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme
ale cunoaşterii
, Cluj-Napoca, 1996, p. 200.
391
Osman Aga,
op. cit.
, p. 67: „... am pândit mereu cine împărţea supa. Atunci fiecare mai
dădea una sau două linguri pline de lucruri diferite şi, aşa, am avut eu de mâncare”.
392
Ibidem
, p. 77.
393
Ibidem
, p. 76.
394
Ibidem
, p. 78–79.
395
M. Mollat Du Jourdin,
L’image de l’autre dans la mentalité occidentale à la fin du Moyen
Âge. Rapport du XVI
e
Congrès International de Sciences Historique
, vol. I, Stuttgart, 1985, p. 104.