299 / 350
298
şi simpatia lor s-au manifestat într-un moment decisiv din viaţa lui Osman Aga,
atunci când a părăsit castelul Kapfenberg pentru a pleca la Viena: „Şi ca să spun
adevărul, toată lumea din castel era tristă şi plângea. Cei mai mulţi m-au însoţit până
la marginea oraşului şi şi-au luat rămas bun de la mine cu nenumărate urări”
396
.
Spre deosebire de toate aceste manifestări de simpatie şi de ajutor ale
oamenilor de rând, reacţia de respingere a alterităţii, caracteristică lui Osman Aga,
a fost „echilibrată” însă atât de comportamentul inuman şi brutal al unor stăpâni ai
săi cât şi de ticăloşia şi lăcomia lor şi ale acelora care au exploatat condiţia
prizonierilor otomani, trăind prin specularea şi escrocarea lor. Toate aceste fapte au
accentuat aspectul negativ al imaginilor alterităţii creştine cu caracter preconceput
pe care le-a asimilat prin educaţie şi convieţuire în timpul copilăriei şi tinereţii sale
la graniţa vilayetului Timişoara cu „Sfântul Imperiu Romano-German”. Marea
experienţă dobândită în domeniul cunoaşterii (în timpul) captivităţii imperiale a
fost calea prin care Osman Aga fie a completat, fie a confirmat reprezentările
colective deloc măgulitoare despre creştini. Amintirile sale cuprind relatarea unor
fapte de netăgăduit, care îndreptăţesc asprimea cu care Osman Aga l-a judecat pe
un haiduc ungur pentru fărădelegea sa. Acesta a fost necredinciosul care-i furase
răscumpărarea datorată locotenentului Fischer şi care „îşi dăduse sufletul său cel
negru şi trecuse dincolo”
397
, după ce, împreună cu tovarăşii lui, încercase să-l ucidă
pe Osman Aga. Astfel, modul în care i-a înfăţişat pe sârbi explică resentimentele,
prejudecăţile şi imaginile exagerate din pricina propagandei şi experienţei sale
negative. Osman Aga i-a ponegrit pe sârbi ca pe nişte adversari ai otomanilor
datorită trecerii lor de partea armatei imperiale după despresurarea Vienei (1683) şi
ocuparea cetăţii Seghedin. Mai mult, incursiunile haiducilor sârbi în vilayetul
Timişoara au devenit o afacere profitabilă datorită jafului şi luării de prizonieri în
vederea stoarcerii sumelor mari de bani ca preţ al răscumpărării. Bandele de
războinici au devenit o ameninţare continuă pentru existenţa umană
398
în lumea de
la hotarele Imperiului Otoman. În aceste împrejurări, neîncrederea lui Osman Aga
în sârbi, dar mai ales în haiducii sârbi, a sporit treptat, pe măsura experienţelor sale
negative. Mai întâi a fost victima escrocheriei căpeteniei haiducilor sârbi din Futog,
desetnicul Sava, care a băut zile în şir la cârciumă suma de 40 de galbeni primiţi de
la Osman Aga pentru a-l ajuta să fugă pe Dunăre de la Carloviţ la Belgrad
399
.
Îndeletnicirea de călăuză a fugarilor otomani le-a fost profitabilă haiducilor sârbi
mai cu seamă când era vorba de înşelăciune. Din păcate, Osman Aga nu a fost
singurul prizonier înşelat. În memoriile sale, autorul a consemnat cazuri în care
captivii fugari, travestiţi, au fost nu numai înşelaţi ci şi ucişi de călăuze, care le-au
tăiat abdomenul în speranţa de a le lua şi banii eventuali ascunşi
400
. În chip firesc,
Osman Aga nu a mai avut încredere în călăuzele sale sârbe, care aveau să-i
înlesnească fuga de la Petrovaradin, cu atât mai mult cu cât evadarea prizonierilor
396
Osman Aga,
Der Gefangene...
, p. 107.
397
Ibidem
, p. 20.
398
D. Angyal,
Die Welt der Grenzfestungen. Ein Kapitel aus der südosteuropäischen Geistesgeschichte
des 16. und 17. Jahhrhunderts
, în „Südost Forschungen”, XVI, 1957, p. 311, 322.
399
Osman Aga,
op. cit.
, p. 173–174.
400
Ibidem
, p. 175–176.