295 / 350
294
Ele încep, aşadar, cu rugăciunea sa adresată lui Allah
367
, urmată de precizările
autorului cu privire la membrii familiei sale şi la originea lor
368
, pe care le-a socotit
ca fiind elemente indispensabile autobiografiei sale.
După toate probabilităţile, Osman Aga s-a născut în 1671, fiind al doilea fiu
al lui Ahmed ibn Mahmud, ofiţer (
kethüda
) al garnizoanei Timişoara, care se
căsătorise pentru a doua oară cu o tânără de obârşie din Slankamen. Această fami-
lie numeroasă, care a făcut parte din pătura mijlocie a populaţiei otomane stabilite
la graniţele Imperiului Otoman, a avut nouă copii, dintre care trei fii: Bektaş Aga,
primul născut, Osman Aga şi mezinul Süleyman, precum şi două fiice, Atiye Kadιn
şi Vasιfhan Kadιn, care au supravieţuit bolilor şi epidemiilor numeroase din
Timişoara
369
.
După moartea părinţilor, Osman Aga a locuit din 1676 şi până la vârsta
majoratului în casa fratelui său Bektaş Aga, unde a primit educaţia cuvenită
copiilor din familii înstărite. Din însemnările sale rezultă că a învăţat cu profesori
particulari
370
, angajaţi de tutorele său, aceleaşi obiecte de studiu care erau predate
în şcolile coranice ale
djamiilor
mai însemnate. Este ştiut faptul, că învăţarea
Coranului (
Kuran-i şerif
) s-a aflat în centrul obiectelor de studiu cu caracter
religios, alcătuind un program de învăţământ tot atât de cuprinzător precum cel al
şcolilor europene de acelaşi nivel. În acest caz, ar fi fost cât se poate de firească
includerea citatelor din versetele (
surat
)
Cărţii Sfinte
în textul memoriilor lui
Osman Aga, aşa cum le găsim în cronica compatriotului său, Ali din Timişoara
371
.
Osman Aga a citat însă două
hadithuri
. Unul se referă la deosebirea fundamentală
existentă între concepţia creştină şi cea musulmană despre lumea pământească, pe
care Osman Aga a amintit-o din dorinţa de a-şi trăi restul vieţii în respectul virtu-
ţilor islamice: „drept credinciosului adevărat lumea pământească îi este precum
Gheena, iar necredinciosului ca un Paradis. Aşa m-am ostenit să fiu modest şi mi-am
propus să-mi petrec, după putinţă, restul vieţii pământene în răbdare smerită şi în
pacea sufletului”
372
.
Celălalt
hadith
priveşte capriciile destinului, adică vechiul dicton
fortuna
labilis
, pe care autorul l-a parafrazat în loc de concluzie la avatarurile şi peripeţiile
sale. El se referă la încercările grele ale sorţii, care dovedesc caracterul nestatornic
al fericirii şi gloriei din această lume, precum şi lipsa de însemnătate a oamenilor în
confruntare cu istoria: „Câţi suverani, ale căror nume sunt pomenite în cărţile de
istorie, nu şi-au închipuit că stăpânesc lumea şi, cu toate acestea, nu a mai dăinuit
nimic din amintirea lor cea bună”
373
.
În calitatea sa de dreptcredincios al lui Allah, Osman Aga a trebuit să îndure
cele trei suferinţe amintite de tradiţia venerată: „prima este infirmitatea, adică boala
367
Osman Aga,
Der Gefangene...
, p. 17.
368
Ibidem
, p. 17–19, 210–211.
369
Ibidem
,p. 18.
370
Ibidem
.
371
Ali,
Der Löwe
..., p. 25, 42, 47–48, 52, 61, 77, 92, 98, 126, 139, 162, 212; pentru enunţarea
hadith
-urilor, p. 29, 80, 99, 142, 231.
372
Osman Aga,
op. cit.
, p. 212.
373
Ibidem
, p. 211.