294 / 350
293
practicarea cultului islamic: cele cinci rugăciuni zilnice, interdicţia de a bea vin. În
anumite ocazii, Osman Aga a băut vinul oferit în Croaţia
363
, iar la Viena s-a dedat
plăcerii acestei licori, luând parte şi la o încăierare la hanul „Zum Hühnerloch”
364
.
Este cunoscut faptul că, la ceremonia de admitere a noilor membri, dervişii
bektaşi
le ofereau vin cu pâine şi cu brânză, un ritual care se aseamănă cu forma de
împărtăşanie caracteristică unor biserici heterodoxe.
Cel de al doilea aspect semnificativ al memoriilor lui Osman Aga îl repre-
zintă relatarea luptei sale necontenite pentru întoarcerea grabnică la Timişoara,
calea de păstrare a identităţii sale islamice.
Toate avatarurile şi peripeţiile sale au fost determinate de groaza sa faţă de
convertirea forţată la Creştinism, care l-ar fi lipsit pentru totdeauna de putinţa de a
se întoarce în Imperiul Otoman. Acest sentiment l-a măcinat din clipa în care
primul său stăpân, locotenentul Fischer, i-a anunţat hotărârea de a pleca la Viena în
tovărăşia sa: „Atunci mi-a fost nespus de limpede, că el nici nu s-a mai gândit să
mă pună vreodată în libertate, iar eu m-am temut că de mă va duce el o singură dată
la Viena, atunci m-ar sili, probabil, să-i îmbrăţişez credinţa”
365
.
Din acest punct de vedere, Osman Aga s-a numărat printre cei mai mulţi
prizonieri otomani, care au respectat prevederile Coranului şi dreptului musulman
pentru păstrarea credinţei şi identităţii lor islamice şi a posibilităţii de întoarcere în
teritoriul otoman. Teama şi lupta lui Osman Aga şi-au avut temeiul atunci când le
raportăm la un caz din aceeaşi epocă, relatat în cronica poetului şi istoriografului
Silahdar Fιndιklιlι Mehmed Aga. O parte din cei 500 soldaţi otomani capturaţi de
trupele imperiale după cucerirea cetăţilor Szolnok şi Eger (1688) s-au convertit la
Creştinism pentru a scăpa de tratamentul dur aplicat prizonierilor de război şi
pentru dobândirea deplinătăţii drepturilor reale şi personale în „Sfântul Imperiu
Romano-German”. Întocmai ca restul captivilor otomani, care şi-au mai păstrat
credinţa şi devotamentul faţă de Imperiul Otoman
366
, Osman Aga s-a simţit mult
mai legat de oraşul natal Timişoara şi de identitatea sa islamică.
PARTICULARITĂŢILE MEMORIILOR LUI OSMAN AGA
În literatura otomană, amintirile lui Osman Aga reprezintă o poveste ciudată,
unică în felul ei, care se îndepărtează în mod evident de la schema naraţiunii
clasice: invocarea numelui sultanului domnitor, rugăciunea înălţată pentru el şi
elogiul făcut suveranului în timpul căruia autorul îşi încheia lucrarea. În temeiul
acestui obicei, scriitorii otomani autori ai cronicilor, memoriilor de captivitate şi
descrierilor de călătorie şi-au închinat toate operele sultanilor domnitori. Memoriile
lui Osman Aga fac însă excepţie în această privinţă.
363
Osman Aga,
op. cit.
, p. 72, 77.
364
Ibidem
, p. 131.
365
Ibidem
, p. 80.
366
Silahdar Tarihi
(Istoria lui Silahdar), vol. II, Istanbul, 1928, p. 315, ed. trad. M. Guboglu,
Cronici turceşti privind Ţările Române
, vol. II, Bucureşti, 1974, p. 373: „Pe drum ... unii au primit să
devină prizonieri, alţii, creştinându-se, şi-au lepădat credinţa”...