291 / 350
290
Buda cu Esztergom, dar şi Eger, Ujvar.
Când vei porni, Şahule, luate din nou să fie!
Pe creştet gaziii cununi şi le-au pus,
Pe austrieci, unguri, veneţieni i-au distrus.
Robii tăi nu se luptă. Ce să-i faci <împărate>,
Până nu-i întrebi de bine şi de sănătate!
Dar Hasan spune: urcat-a la cer blestemul meu.
Iertaţi-mi greşeala, păcatul mi-e greu
A Timişoarei cetate să ştii, împărate,
Ghiaurului vom da-n bucăţi sfărâmate
!
Înrudit din punct de vedere tematic cu alte
türkü
inspirate de pierderea treptată a
cetăţilor otomane după 1683, „Cântecul Timişoarei” i-a însufleţit pe apărătorii cetăţii
în timpul împresurării din perioada septembrie 1688 – octombrie 1690. În cântecul
său adresat sultanului Mustafa al II-lea, rapsodul a învinuit pe bună dreptate cârmui-
rea de neglijenţă şi incompetenţă în apărarea hotarelor otomane. Din informaţiile
cunoscute până în prezent furnizate de cronica lui Elhadj Ibrahim Naimeddin,
rezultă că din poeziile şi muzica compusă de acest
aşιk
vestit s-au păstrat numai
cele trei cântece despre pierderea cetăţilor Buda, Belgrad şi despre cetatea
Timişoarei. Nu se ştie dacă Gaιzi Aşιk Hasan a mai creat alte poeme şi cântece
după ce a primit solda zilnică de 40 de aspri la ordinul sultanului Mustafa al II-lea.
Cronicarul a amintit numai că, după pacea încheiată în 1699, el nu a mai luat parte
la luptele de la hotare şi s-a retras „din frecventarea oamenilor în comuniunea cu
Allah, în colţul rezervat al singurătăţii”. După pelerinajul la Mekka, el s-a
îndeletnicit cu cultivarea grădinii sale de zarzavat, aflată într-un sat de lângă
Timişoara. Lubeniţele (pepenii verzi) de 14–15 ocale (17,92–19,00 kg) crescute în
grădina sa i-au adus faima printre locuitorii Timişoarei şi Belgradului, purtându-i
numele dervişului Hadji Hasan
349
. După moartea sa, Gazi Aşιk Hasan a fost trecut
în rândul sfinţilor confreriei Bektaşi (
an’anesi
), atribuindu-i-se unele fapte pioase,
eroice şi unele legende
350
. Faptul că există aceste informaţii şi creaţii ale rapsodului
amintit nu exclude însă nici prezenţa şi nici creaţiile unor
aşιk
în vilayetul
Timişoara, însoţindu-i pe ieniceri sau pe membrii confreriilor unor dervişi. De
altminteri cercetarea unor manuscrise şi cronici necunoscute încă poate dezvălui şi
alte aspecte şi indicii noi cu privire la literatura populară din vilayetul Timişoara.
LITERATURA CULTĂ DIN VILAYETUL TIMIŞOARA
1. Genul liric: poezii
Raportată la textele cunoscute până în prezent, literatura cultă din vilayetul
Timişoara se caracterizează printr-o inegalitate evidentă, care există între genul
349
ÖNB Wien,
Codex Hist. Osm. 93
, fila 145 b; „Hacι Hasan karpuzι deyu”.
350
M.F. Köprülü,
Türk sazşâirleri
, vol. I, p. 129.