292 / 350
291
liric şi cel epic. Şi aceasta se datoreşte faptului că unele cronici, ca de pildă cea a
lui Ali din Timişoara, cuprind poeziile autorului compuse atât în limba osmană cât
mai ales în limba persană, potrivit gustului literar al vremii. În naraţiunea sa, Ali a
inserat, pe marginea filelor de manuscris şi între rânduri, poezii mai întinse în
limba persană
351
dar şi citate şi versuri ale unor poeţi persani renumiţi. În ceea ce
priveşte lirica în limba osmană, aceasta este reprezentată nu numai de poeziile
autorului: oda închinată protectorului său, beglerbegului de Timişoara, Djafer Paşa
cel Bătrân, sau de versurile cu care Ali şi-a încheiat cronica, cerându-i lui Allah
mântuire la sfârşitul vieţii sale. Cronicarul are meritul de a fi amintit prezenţa la
Timişoara, la 1650, a unei poete care se îndrăgostise de Ali Efendi, fiul lui Ahmed
Efendi, ilustrul şeyh al ordinului Uşakι. Poeta, al cărui nume a fost trecut sub
tăcere, devenise cunoscută datorită sentimentelor sale şi poeziei închinate iubitului
ei, pe care Ali a transcris-o în cronica sa:
„Privirea, acest lucru rău , ce inimii capcană-ntinde
Eu ştiu doar că-ntr-o zi ruşinea-mi numele cuprinde
O, Doamne! A dragostei văpaie-n foc îneacă pieptul meu
Şi fumul negru umple cerul din jarul sufletului greu!
Cât timp nu pot în braţe a te strânge, se prăpădeşte
Sufletu-n jale şi mâhnire, de dor mi se topeşte.
Ieri noapte am stat în faţa casei tale şi de departe, plângând din greu
Văzut-am pe rapsozii tăi, ei i se jeluiau lui Dumnezeu”
352
.
În realitate, în versul despre rapsozii (
aşιk
) care „i se jeluiau lui Allah”, poeta
necunoscută a făcut aluzii la dervişi, care, în timpul ritualului lor de invocare a lui
Allah, au strigat mereu
hû hû
(El), însoţind astfel fiecare dintre cele 99 de nume ale
Divinităţii
353
.
2. Genul epic: autobiografia
Spre deosebire de cele câteva poezii amintite, autobiografia sau memoriile
(
hatιratname
) lui Osman Aga din Timişoara ocupă un loc însemnat nu numai în
literatura vilayetului Timişoara, ci mai ales în istoria literaturii osmane şi turce.
Interesul deosebit stârnit de această povestire cu caracter autobiografic, care se
încadrează ca gen şi descrierilor de călătorie, s-a datorat în primul rând primatului
deţinut de descoperirea şi publicarea lor
354
în urmă cu mai bine de o jumătate de
veac. Memoriile lui Osman Aga au concentrat, prin urmare, întreaga atenţie a
cercetătorilor în dauna celorlalte relatări cu caracter autobiografic pronunţat puse în
circulaţie în vremea din urmă.
351
Ali,
Der Löwe von Temeschwar
, p. 17 a „Introducerii” lui R.F. Kreutel.
352
Ibidem
, p. 71.
353
Ibidem.
354
R.F. Kreutel, O. Spies,
Leben und Abenteuer des Dolmetschers Osman Aga
, Bonn, 1954;
reeditat în 1962 de autori cu un titlu schimbat,
Der Gefangene der Giauren. Die abenteuerlichen
Schicksale des Dolmetschers Osman Aga aus Temeschwar von ihm selbst erzählt
, Graz-Wien-Köln,
1962.