Istoria Banatului Otoman

289 / 350

288
de Öztelli. Din punctul de vedere al formei sale, acest cântec turc din Ada Kale
cuprinde strofe formate din 3 versuri cu 11 silabe şi un refren identic, rima urmând
în general schema: aaab, cccb. Totodată, türkü ca gen de mare varietate a poeziei
folclorice turce nu impune, întocmai ca poezia aşιk, continuitate şi coeziune în
structura unui text dat. Strofele şi chiar versurile nu sunt legate organic între ele ci
juxtapuse, uneori chiar independente unele de altele. Potrivit lui Boratav, singura
regulă a compoziţiei s-a redus la folosirea rimelor şi aliteraţiilor338.
Întocmai ca întreaga literatură orală, cântecul (türkü) a reflectat şi a răspuns
deopotrivă – împreună cu literatura rapsozilor muzicieni (aşιk ) – aşteptărilor masei
mari a populaţiei. Mai mult, rapsozii au contribuit într-o măsură însemnată la
evoluţia istorică a limbii poetice şi narative turce. Cu toate acestea şi prin forţa
împrejurărilor, ei au rămas în zona de influenţă a culturii islamice arabo-persane în
ceea ce priveşte vocabularul folosit şi numărul mare de imagini artistice. Chiar şi în
aceste împrejurări, rapsozii au asimilat, integrând limbii vorbite împrumuturile
străine şi au folosit, conform unor cercetări, o limbă mai turcă decât poeţii clasici”339.
Şi în vilayetul Timişoara au fost rapsozi care i-au imitat pe clasici prin
folosirea metrului silabic alături de cel arab al-aruz, preluat în varianta lui iraniană.
Prin imitarea aruz-ului iranian, turcii au creat o poezie nouă. Astfel, poemele
aparţinând genului türkü, foarte răspândit în literatura çagatay, au fost însoţite de o
melodie cu o tonalitate anume (makam) şi compuse în metrul fa’ilatun fa’ilatun
fa’ilatun failat, la modă în veacul al XVI-lea340. În acest sens cântecele gaziului-
derviş Gazi Aşιk Hasan din Timişoara reprezintă un exemplu grăitor, dăinuind în
folclorul locuitorilor de la hotarele Imperiului Otoman până la sfârşitul secolului
al XVIII-lea. După asediul Vienei din 1683, rapsodul-ienicer a luat parte la luptele de
la hotarele Imperiului Otoman, îmbărbătându-i deopotrivă pe oşteni şi pe locuitori
cu cântecele (türkü) sale cântate la saz. În acordurile măiestre ale instrumentului
său, versurile tulburătoare despre durerile şi necazurile populaţiei din zonele de
conflict şi despre luptele de la fruntarii i-au mişcat adânc pe spectatorii săi. Gazi
Aşιk Hasan a fost cuprins de o inspiraţie deosebită când a folosit metrul aruz în
compunerea unor cântece, ca de pildă Cântecul Budei, varianta vestită (nazire) a
creaţiei (türkü) lui Aşik Ömer. Dacă am prelua părerea lui Cahit Öztelli, atunci
acest türkü nu ar fi nazire-ul scris în maniera divani , dat fiind că el corespundea
gustului popular341. Prin urmare, ar fi vorba de un alt cântec (türkü), cunoscut sub
numele de Budin dedikleri Aksu’yun başι342, adică Buda numită capul Dunării343,
care este considerat un model şi punct de plecare pentru alte versuri şi variante 344.
Cu toate acestea, Cântecul Budei s-a cântat pretutindeni în Imperiul Otoman, chiar
338 P.N. Boratav, La poésie folclorique , p. 91.
339 P.N. Boratav, La littérature des aşιk , p. 133.
340 M.F. Köprülü, La métrique aruz dans poésie turque, în Philogiae Turcicae Fundamenta, II,
p. 258.
341 C. Öztelli, op. cit., p. 2564.
342 Textul cântecului a fost publicat de C. Öztelli, op. cit. , p. 2560, Uyan Padişahιm, Ankara,
1976, p. 477–478; M. Köhbach, op. cit., p. 233–234.
343 Pentru echivalenţa toponimului Aksu cu hidronimul Dunăre, vezi M. Köhbach, op. cit.,
p. 263, nota 99.
344 C. Öztelli, 250 yιllιk bir savaş türküsü, p. 2564.