286 / 350
285
Nu căta păcat în astă privinţă, nimeni nu fie-nvinuit!
De când lumea-i lume, Domnul Meu aşa le-a menit, spune Buda
Luatu-mi-a vrăjmaşul bunuri pierdute-n văzul tuturor
De rana-mi ai milă, Doamne! Trimite-mi un doctor!
Fără noroc, stricate, rămas-au, vrăjmaşului, ce păcat!
Meceturi, amvoane, firidele-mi de închinat
324
, spune Buda.
Spune Hasan: povestea mi-o spun neştiutori făr’de silinţă
Scosu-m-a Domnul în afara Islamului credinţă
Necredincioşii depozitul de arme în 1097 mi l-au cucerit.
Armele şi platoşele mele duşmanului i-au revenit, spune Buda
.
Respectând tradiţia imitaţiei, caracteristică întregii culturi islamice
325
, Gazi
Aşik Hasan nu a fost singurul rapsod care a dedicat cântecul său de jale cuceririi
cetăţii Buda din 1686 de către trupele imperiale. Dimpotrivă, soarta oraşului şi a
locuitorilor săi musulmani a impresionat atât de adânc populaţia otomană, încât
acest eveniment istoric împreună cu urmările sale s-au impus ca temă predilectă a
poeziei populare
326
. Rapsozii au cântat în versuri şi cu strune în cântecele lor atât
căderea cetăţii Buda şi moartea eroică a apărătorilor ei cât şi înrobirea şi deportarea
femeilor şi fetelor musulmane. Cântecele lor răscolitoare s-au întipărit în mintea
auditoriului lor. Totodată, realitatea istorică a anului 1686 şi reflectarea sa literară
au avut un efect atât de puternic şi de îndelungat asupra tradiţiei populare, încât
unele cântece de jale s-au păstrat vreme îndelungată în Peninsula Balcanică şi în
Anatolia
327
. Astfel, renumitul folclorist Cahit Öztelli, care s-a ocupat şi de reflec-
tarea literară a pierderii cetăţii Buda în literatura turco-osmană, a publicat în 1961
patru cântece din genul
türkü
, alcătuite din strofe cu trei versuri şi un refren
comun
328
. Dacă două cântece au fost create în perioada imediat următoare a
evenimentelor din 1686, în schimb celelalte au fost culese la sfârşitul veacului
al XIX-lea şi în deceniul trei al secolului XX.
Important este însă faptul că o variantă a cântecului compus îndată după 1686
a circulat în vilayetul Timişoara, fiind înregistrată mai târziu, în 1885, la Ada Kale
de către turcologul Ignácz Kunós. Strofa introductivă a acestui
türkü
, care i se
adresează privighetorii, vădeşte ecouri tematice cu tipul
koşma
, aşa cum au
subliniat de altfel Markus Köhbach
329
şi Pertev Naili Boratav
330
:
324
Kιbla
, nişa orientată spre Mekka.
325
A. Bombaci,
Storia della letteratura turca dall’antico impero di Mongolia all’odierna
Turchia
, Milano, 1956, p. 77.
326
C. Öztelli,
250 yιllιk bir savaş türküsü
(Un cântec despre război de acum 250 de ani), în
„Türk Folklor Araştιrmalarι”, nr. 148, 1961, p. 2559–2564; M. Köhbach,
op. cit.
, p. 232–233.
327
Ibidem.
328
C. Öztelli,
op. cit
., p. 2559–2564.
329
M. Köhbach,
op. cit.
, p. 237–238.
330
P.N. Boratav,
La poésie folclorique
, în
ed. cit.
, p. 93–95;
La litérature des aşιk
, p. 135–137.