284 / 350
283
În al doilea rând, ucenicul dobândea măiestria execuţiei muzicale şi narative, ale
căror particularităţi defineau împreună cu cele de creaţie stilul diferitelor genuri ale
literaturii
aşιk
. Spectacolul oferit de rapsod a constat dintr-un recital în care acesta
declama poemele maeştrilor sau poemele proprii, cântând la
saz
, un istrument cu
coarde din genul lăutei
317
. Totodată, ucenicul-ienicer şi-a însoţit maestrul în călătorii,
luând parte la recitalurile acestuia şi la şezătorile la care se spuneau povestiri
(
hikâye
) imaginare sau eroice. Aceasta a fost şi calea pe care discipolul a preluat
patrimoniul literar transmis pe cale orală, din generaţie în generaţie, de rapsozii
înaintaşi şi deopotrivă de cei contemporani lui
318
. Pe lângă transformarea discipolului
într-un păstrător al tradiţiei orale, ucenicia a însemnat formarea sa ca interpret şi
artist creator. Maestrul l-a învăţat tehnica execuţiei şi improvizaţiei deopotrivă cu
regulile şi tacticile de respectat la întâlnirile cu ceilalţi rapsozi. De asemenea uceni-
cului i-au fost dezvăluite şi mijloacele de adaptare în vederea satisfacerii dorinţelor
şi cerinţelor unui public ale cărui exigenţe variau în funcţie de împrejurări
319
.
Din punct de vedere literar şi artistic, Gazi Aşιk Hasan nu a fost un rapsod
ambulant, conservator, care, după epuizarea repertoriului său şi scăderea interesului
publicului a plecat în căutarea surselor noi de inspiraţie, într-o altă ambianţă şi în
faţa unui auditoriu diferit. El nu a povestit
hikâye
şi a cântat doar poemele care au
circulat în mediile cu o tradiţie orală vie şi puternică. Dimpotrivă, Gazi Aşιk Hasan
a respectat cerinţa obligatorie a artei sale, care impunea
aşιkului
improvizaţia în
creaţie şi memoria în execuţie. În calitatea sa de artist creativ, Gazi Aşιk Hasan a
ajuns vestit pentru varianta (
nazire
) compusă a „Cântecului Budei” (
Budin türküsü
),
ca şi pentru cântecele închinate Timişoarei şi Belgradului
320
. Se mai cuvine amintit
faptul că, în poezia otomană cultă ca şi în cea populară a existat obiceiul de a se
compune variante (
nazire
) ale unor poezii şi cântece cunoscute, care au păstrat
întocmai caracteristicile modelului: forma, metrul, rima şi refrenul. Astfel,
nazire
a
(varianta) lui Gazi Aşιk Hasan creată pentru cântecul (
türkü
) vestitului rapsod Aşιk
Ömer
321
despre căderea cetăţii Buda a respectat îndeaproape trăsăturile stilistice ale
unui gen care, potrivit analogiilor sale formale cu belletristica (
divan edebiyatι
),
este numit
divan
. Caracteristic pentru cântecul lui Aşιk Ömer este versul alcătuit
din 15 silabe într-una dintre cele 17 variante ale metrului numit
remel
, folosit în
strofa compusă din patru versuri. Rima urmează schema (aaba, ccca) în care în
versurile 1, 2 şi 4 al primei strofe şi în versul al patrulea al strofei următoare rimei
propriu-zise
ahim
îi urmează refrenul
der Budin
(spune Buda)
322
.
Nazire-ul
lui Gazi
Aşιk Hasan a preluat integral primul vers al cântecului despre Buda datorat lui Aşιk
Ömer, exprimând cu talentul său sentimentele de neputinţă, deznădejde şi de jale
ale cetăţii personificate, care a îndeplinit misiunea de zid al Islamului:
317
Ibidem
, p. 138.
318
Ibidem
, p. 129.
319
Ibidem
, p. 130.
320
A. Tal’at (Onay),
Halik şi’irlerin şekil ve nev’i
(Formele şi categoriile poeziilor populare),
Istanbul, 1928, p. 150–151.
321
M. Köhbach,
Der literarische Widerhall des Verlustes von Ofen 1686 in der türkischen
Volksdichtung
, în
Laurus Austriaco-Hungarico. Literarische Gattungen und Politik in der zweiten
Hälfte des 17. Jahrhunderts
, ed B. Köpeczi – A. Tarnai, Viena, 1988, p. 250.
322
Ibidem
, p. 249.