Istoria Banatului Otoman

282 / 350

281
diversitate a cântecelor populare. În schimb, în anumite împrejurări, termenul türkü
a fost înlocuit, în funcţie de regiune, temă, text sau melodia cântecului, prin
cuvintele şarkι, deyiş, hava sau ağιz304.
Interesant este faptul că atât cântecul turc cât şi poezia türkü creată de rapsozii
aşιk nu cer şi nici nu impun vreo unitate tematică, coeziune de idei sau continuitate
în interiorul textului dat. Din punct de vedere tematic, strofele şi chiar versurile pot
fi independente unele de altele, fără o legătură organică între ele. Singura regulă a
compoziţiei constă în folosirea rimei şi aliteraţiei, determinând „tot jocul de
asociaţii de idei, care uneori este mecanic”305. Încă de la începutul veacului al XVI-lea,
reprezentanţii diferitelor forme ale poeziei populare, precum şi cei care au transmis
povestiri din genul hikâye , s-au numit aşιk , cuvânt arab cu înţelesul de îndrăgostit.
Mai târziu, adică în secolul XX, aceşti artişti ai cuvântului şi sunetului au fost
socotiţi drept saz şa’irleri (poeţii sazului sau poeţi populari), halk şa’irleri , operele
lor alcătuind literatura aşιkilor 306, remarcabilă prin bogăţia sa. Totodată, aceasta a
reprezentat un curent cultural paralel cu literatura de curte. De aceea centrele urbane
prea puţin influenţate de literatura clasică otomană sau cele aflate la periferia
Imperiului Otoman, precum şi mediul sătesc, le-au oferit rapsozilor climatul necesar
compunerii şi receptării creaţiilor lor. Totodată, în mediul militar reprezentat de
cazărmile ienicerilor, de bazele militare din ţinuturi îndepărtate de centrul Imperiului
(Algeria, Tunisia, Arabia, Ungaria, Banat) rapsozii au creat literatura aşιk, care pe de o
parte, a păstrat trăsăturile principale tradiţionale, iar pe de altă parte a dobândit culoare
locală, specifică epocii şi ţinutului în care au trăit307. În cronica sa, Elhadj Ibrahim
Naimeddin îi aminteşte pe câţiva dintre rapsozii ieniceri din veacul al XVII-lea:
Gevheri308, Aşιk Ömer309 şi Gazi Aşιk Hasan din Timişoara310, care au reflectat în
creaţia lor evenimentele militare ale vremii.
Datorită apartenenţei la un mediu urban aflat sub înrâurirea literaturii clasice
şi prin participarea lor la campaniile otomane, comportamentul artistic al acestor
rapsozi s-a apropiat în egală măsură atât de propria tradiţie cât şi de tradiţia litera-
turii clasice. În ceea ce priveşte însă genul literar türkü, acesta se caracterizează
printr-o varietate şi diversitate mult mai mare în comparaţie cu gazelul clasic. Dacă
tematica gazelului s-a redus numai la homosexualitate, vin şi mistică, în schimb
forma sa de versificare a depins de metrul arab311. De altminteri rapsozii amintiţi de
cronicar provin şi îi aparţin mediului urban, în care publicul spectator reunea
grupări mai mult sau mai puţin instruite. Aceşti poeţi-ieniceri s-au bucurat, pe de o
parte, de un public modest şi pestriţ, care frecventa cafenelele: meşteşugari, mici
304 P.N. Boratav, La poésie folclorique, în Philologiae Turcicae Fundamenta, vol. II, 1964, p. 90.
305 Ibidem, p. 91.
306 P.N. Boratav, La littérature des aşιk, în Philologiae Turcicae Fundamenta , vol. II, 1964, p. 129.
307 Ibidem.
308 Despre Gevheri se presupune că ar fi fost originar din Crimeea şi că a slujit ca soldat la
graniţele Rumeliei, vezi P.N. Boratav, op. cit. , p. 140.
309 Aşιk Ömer s-a născut la Aydιn în prima jumătate a veacului al XVII-lea. Poemele sale
cuprind referiri la evenimentele petrecute în anii 1678, 1692–1695, 1695–1703. El este autorul
cântecelor (türkü) despre Brusa, Chios, Varna, Sinop, Istanbul şi Buda.
310 P.N. Boratav, op. cit., p. 140.
311 G. Jacob, Die türkische Volksliteratur , Berlin, 1901, p. 19.