283 / 350
282
funcţionari, soldaţi etc. Pe de altă parte, talentul, calitatea deosebită a improvizaţiei
artistice, însoţite de renumele lor, le-au adus invitaţii în casele demnitarilor
otomani dar au trezit şi dorinţa suitei sultanului de a-i vedea şi de a le asculta
creaţiile literare şi muzicale. Este cazul poetului-ienicer Aşιk Gazi Derviş Hasan
din Timişoara, prezentat în chip amănunţit de Elhadj Ibrahim Naimeddin în cronica
sa. În timpul popasului sultanului Mustafa al II-lea la Timişoara în urma victoriei
otomane repurtate în lupta de la Lugoj (22 septembrie 1695), câţiva dintre sfetnicii
acestuia s-au interesat de rapsodul-ienicer: „... la adunarea împărătească, unii dintre
sfetnici au întrebat cine este autorul
Cântecului Budei
(
Budin türküsü
), timişo-
reanul Aşιk Gazi Hasan? Este în viaţă? Se află aici?... Câţiva dintre cântăreţi, dând
lămuriri, au spus: Măria Ta, padişahule, el se găseşte chiar în oastea împărătească
şi, după cum pe câmpul de luptă a mânuit cu vitejie suliţa îndoită (folosită la
djirid
)
şi mingea în jocul de oină, tot astfel acum este cel care, în această clipă, stă în
mijlocul poeţilor în fruntea tuturor adunărilor”
312
.
În împrejurarea în care Mustafa al II-lea l-a chemat cu poruncă (
ferman
),
rapsodul s-a prezentat în faţa sultanului, rostind acompaniat de strunele
sazului
(lăuta) său cinci distihuri (
beyt
) întru slava şi preamărirea suveranului. Aşιk Gazi
Hasan a recitat apoi „Cântecul Budei” şi „Cântecele pentru Belgrad şi Timişoara”
(
Belgrad ve Tιmιşvar olan türkülerini okιyub
): „Cu vocea, de asemenea, folosind el
viers frumos, prin claritatea deplină a tonurilor şi acordurilor, l-a mişcat prin gingăşie
şi i-a plăcut sultanului”
313
. Pentru a răsplăti încântarea auditoriului său, lui Derviş
Gazi Hasan i-au fost daţi mai mulţi galbeni împreună cu o soldă zilnică de 40 de
akçe, plătită de (ogeacul) compania gărzii din partea dreaptă a garnizoanei otomane
din Timişoara (
Temeşvarιn gönülliyan-i yemîn odjağιndan
)
314
. Recunoaşterea talentului
şi prestigiului său deosebit de către demnitarii otomani şi de către sultan însuşi îl
aşează pe Gazi Aşιk Hasan în rândul celor mai de seamă rapsozi numiţi
Hak
aşιklari
(aşιkii adevăraţi) sau
Badeli aşιklari
(aşιkii cupei). Potrivit tradiţiei, aceşti
aşik
ar fi băut la pubertate, în vis sau în stare de veghe, o băutură iniţiatică oferită
de
Pir
, sfântul patron al confreriei lor, identificat cu Hιzιr
315
. Neprecizată în
majoritatea cazurilor, aceasta este identificată uneori cu o băutură clasică, cu şerbetul
oferit participanţilor la ceremonia de
Mevlid
. Totodată, ea a fost socotită băutura
„spirituală” cu proprietăţi supranaturale, care îi transfera tânărului talentat, înzestrat
cu o fire sensibilă, imaginaţie şi memorie deosebită, harul poeziei şi dragostei –
virtuţi de nedespărţit, de la care s-a format numele rapsodului,
aşιk
. Oferită de
Pir
sau de iubita sortită viitorului rapsod, băutura simbolică reprezintă primul pas al
iniţierii poetice a tânărului respectiv
316
.
Întocmai ca orice tânăr sensibil, înzestrat cu memorie poetică şi muzicală,
Gazi Aşιk Hasan şi-a cultivat talentul lângă un maestru, deprinzând arta improviza-
ţiei în timpul uceniciei sale. Deprinderea artei de a fi rapsod a însemnat în primul
rând cunoaşterea prosodiei tradiţionale, a formelor perfecţionate şi a maeştrilor săi.
312
ÖNB Wien,
Codex Hist. Osm. 93
, fila 144a–144 b.
313
Ibidem
, fila 144 b.
314
Ibidem
, fila 145 a.
315
P.N. Boratav,
op. cit.
, p. 130.
316
Ibidem.