281 / 350
280
a numelui său. În chip firesc Kara Yanço şi-a avut duşmani, dintre care cel mai de
temut s-a dovedit a fi comandantul unei palănci ungare
299
. Îmboldit de ura sa
puternică faţă de acest duşman, Kara Yanço s-a strecurat într-o seară în palancă,
pentru a ajunge în faţa casei comandantului, unde acesta petrecea împreună cu
prietenii săi. Dat fiind că petrecerea i-a fost tulburată de plânsetul şi ţipetele
sugarului din leagăn, comandantul supărat i-a cerut soţiei în mod brutal să-l
liniştească. Încercând zadarnic să-şi potolească fiul prin invocarea numelui lui Kara
Yanço, mama l-a dus în faţa geamului deschis, făgăduind să-l dăruiască gaziului
otoman
300
. În acea clipă, la adăpostul întunericului, inevitabilul s-a produs. Aflat
acolo, Kara Yanço i-a smuls copilul din braţe cu amândouă mâinile
301
şi a fugit
călare, purtându-l legat la spatele său până la Oradea. Din păcate, încercarea
comandantului de a-l ajunge pe Kara Yanço şi de a-şi lua din nou copilul a dat
greş, astfel că în cele din urmă a fost nevoit să primească şi să îndeplinească toate
condiţiile impuse de gaziu. Silit de împrejurări, comandantul s-a abţinut de la orice
fel de ostilitate şi i-a eliberat pe unii dintre prizonierii musulmani (
bir kaç ehl-i
Islam
) pentru ca, în cele din urmă, să-şi primească fiul înapoi
302
.
Eliberarea musulmanilor luaţi în captivitate în diferite împrejurări reprezintă
tema comună dezvoltată cu mult realism în cele trei povestiri despre faptele de
arme ale lui Şebhaz Aga din Buda, Ahmed Aga din Eger şi Kara Yanço din Oradea,
vestiţi în graniţa otomană. Din punctul de vedere al istoriei literare, aceste povestiri
îi aparţin genului epic
hikâye
, care continuă pe alt plan epopeea eroică despre teme
adaptate unei ambianţe sociale diferite
303
şi în care predomină trăsăturile realiste
ale situaţiilor şi personajelor lor. Prin urmare, povestirile redau prin imagini
grăitoare clipe din viaţa proprie graniţei otomane: raiduri, ciocniri zilnice, întregind
prin diversitate scenariul care prinde contur cu ajutorul cronicii lui Ali, păstrătorul
sigiliului lui Djafer Paşa, beglerbeg de Timişoara şi cu autobiografia lui Osman
Aga. Mai mult, povestirile şi anecdotele consemnate de Ali şi de Elhadj Ibrahim
Naimeddin reflectă doar o mică parte din tradiţia epică bogată a locuitorilor
musulmani din vilayetul Timişoara despre care se ştie prea puţin.
2. Rapsozii şi cântecele lor
În afara poveştilor fantastice şi a povestirilor despre vitejii graniţei otomane
(
hikâye
), în cronica lui Elhadj Ibrahim Naimeddin au mai fost incluse cântece
populare
türkü
transmise, uneori compuse de
aşιk
, barzi sau rapsozi populari
muzicieni ca de pildă Gevheri, Aşık Ömer sau Gazi Derviş Hasan din Timişoara.
Acest rapsod din urmă s-a bucurat de o mare preţuire şi popularitate în rândul
locuitorilor otomani din Timişoara, care l-au recunoscut ca fiind un sfânt. Potrivit
cercetărilor literare şi filologice întreprinse în Turcia, termenul de
türkü
s-a bucurat
de o largă răspândire în creaţia literară orală din această ţară, denumind o mare
299
ÖNB Wien,
Codex Hist. Osm. 93
, fila 218 b.
300
Ibidem
, fila 219 a: „acum eu te-am dat pe tine lui Kara Yanço”.
301
Ibidem
.
302
Ibidem
, fila 219 b – 220 a.
303
P.N. Boratav,
L’épopée et la hikâye
, în
Philologiae Turcicae Fundamenta
, vol. II, 1964, p. 30.