Istoria Banatului Otoman

279 / 350

278
De fapt, la temelia cetăţii Pesta fuseseră înhumaţi doi ieniceri însoţitori
(yoldaş) alături de căpetenia lor, un agă vestit pentru participarea sa regulată ca
gaziu la războiul sfânt purtat la hotarele otomane285. Aşadar, trupurile oştenilor
martiri au fost înmormântate din nou, după cuviinţă, în cimitirul musulman, într-un
loc înalt, înconjurat cu zid şi şanţ.
Potrivit însemnărilor lui Elhadj Ibrahim Naimeddin, până la retragerea
autorităţilor otomane, la mormântul acestor martiri (şuheda) s-au petrecut fapte
ciudate, ieşite cu totul din comun: o lumină orbitoare pogorâtă din cer, o voce
recitând crezul islamic. Întâmplările nu au fost povestite numai de demnitarii
otomani evlavioşi din acel ţinut, ci au fost întărite şi prin mărturia scrisă a
beglerbegului de la Buda, Üveys paşa. În raportul său amintit de Mehmed Peçevi
Iyani în cronica sa Zubet üt tevarih 286, Üveys paşa a confirmat prin mărturie proprie
apariţia luminii cereşti sub forma unei coloane, care a învăluit tot mormântul, de
parcă ar fi fost ziuă în amiaza mare287.
Întocmai ca această povestire fantastică, şi cea despre Gazi Divane Hüseyin
are acelaşi motiv principal al adeveririi, prin întâmplări miraculoase, a martiriului
şi al intrării martirilor musulmani în paradis. Spre deosebire de aceste povestiri,
cronica lui Elhadj Ibrahim Naimeddin mai cuprinde alte trei povestiri, din care
lipseşte însă orice element supranatural. Textele amintite sunt mai degrabă anecdote
istorice288 despre faptele de arme ale unor războinici vestiţi în ţinuturile de hotar ale
vilayetului Timişoara: Şebhaz Aga din Buda, alaybegul Ahmed Aga din Eger şi
Kara Yanço din Oradea.
Una dintre aceste povestiri îi este dedicată lui Şebhaz Aga din Buda cu scopul
de a-i lăuda faptele de arme, reconstituindu-se toate strădaniile sale de a-i găsi şi
slobozi pe însoţitorii săi luaţi în prinsoare într-o ambuscadă din timpul raidului de
jaf dezlănţuit de cei 300 de gazii aleşi289 în ţinutul controlat de autorităţile
imperiale. În căutarea tovarăşilor săi de arme, el i-a urmărit pe atacatori, ajungând,
în cele din urmă, la o biserică lângă care a găsit 20 de cai ai gaziilor, legaţi de
copaci. Strecurându-se cu uşurinţă în pridvorul bisericii Şebhaz Aga i-a descoperit
pe gaziii capturaţi, dezarmaţi şi încătuşaţi, în timp ce în lăcaşul de cult, oştenii
creştini îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru izbândă şi prada dobândită290 .
Eroul povestirii s-a folosit de această împrejurare prielnică, slobozindu-i şi
înarmându-i pe captivi pentru a-i înfrânge apoi, în biserică, pe oştenii creştini şi
pentru a-i lua robi291.
În seria naraţiunilor despre vitejia eroilor renumiţi în graniţa otomană, Elhadj
Ibrahim Naimeddin a inclus şi povestirea despre Ahmed Aga, alaybeg şi aga
285 Ibidem.
286 În realitate este vorba de cronica intitulată Zubdet ül mesa’ih ve umdet üt-tevarih (Cele mai
bune poveţe şi principiile cronologiei) a lui Djafer, numit Iyani Beg Peçevi Temişvarι al Hadjdj, vezi
Fr. Babinger, Die Geschichsschreiber der Osmanen und ihre Werke, Leipzig, 1927, p. 122–123; S. Balić,
Das unbekannte Bosnien. Europas Brücke zur islamischen Welt, Böhlau, 1992, p. 228.
287 ÖNB Wien, Codex Hist. Osm. 93, fila 31. a.
288 M. Köhbach, op. cit. , p. 177.
289 ÖNB Wien, Codex Hist. Osm. 93, fila 213 b.
290 Ibidem, fila 214 a.
291 Ibidem, fila 214 b.