Istoria Banatului Otoman

275 / 350

274
grăitor în acest sens, înfăţişat cu migală de Ali. După decapitarea căpitanului din
Nitra în luptă dreaptă, „străfulgerarea sabiei din pumnul celorlalţi gazii ai Islamului
le-a orbit ochii duşmanilor care-i urmau din spate, trezindu-le o astfel de spaimă
încât ei acolo, îngroziţi, nu au mai ţinut piept pe drumul îngust atacului gaziilor şi
s-au retras”259.
Se ştie că decapitarea luptătorilor creştini a fost deopotrivă un mijloc de intimi-
dare eficientă a adversarului dar şi o practică obişnuită la otomani260. De altfel croni-
carii otomani au consemnat, exagerând totodată numărul capetelor tăiate în luptă,
care probau actul de bravură săvârşit în războiul sfânt împotriva necredincioşilor261.
În schimb decapitarea călăreţilor musulmani a devenit, în anumite cazuri
singulare până în prezent, tema povestirilor fantastice despre kephalophorie. Astfel,
personajele decapitate continuau să trăiască iar trupul îşi lua capul la subsoară
pentru a pleca cu acesta. Dacă legenda capului tăiat dar viu s-a bucurat de o
răspândire largă în vestul european262, în schimb în Balcani există puţine povestiri
fantastice ale musulmanilor cu acest subiect.
În povestirea despre dervişul Hasan Baba se aminteşte deplasarea până la
manusoleul său (türbe), cale de jumătate de oră de mers de la locul martiriului, a
trupului decapitat dar viu, ţinându-şi capul la subsuoară263. Legenda despre djamia
celor Şapte fraţi decapitaţi din Sarajevo îi pomeneşte pe cei şapte dervişi învinuiţi de
furt şi decapitaţi din porunca unui paşă. După execuţie, fiecare trup şi-a recuperat
capul pentru a-l duce la djamie, unde au fost înmormântaţi cei 7 dervişi264. Interpretat
de autorităţile otomane ca o dovadă a nevinovăţiei celor executaţi, fenomenul
kephalophoriei a dus la declararea sfinţeniei dervişilor.
Aceste povestiri fantastice ale musulmanilor din Macedonia şi Bosnia diferă
în privinţa deznodământului lor de istoria călăreţului Gazi Yakub Beg. Decapitat în
timpul cuceririi oraşului Lerin, Yakub Beg îşi ridică capul, plecând cu el la
subţioară. El cade însă răpus, dat fiindcă, zărit din depărtare de o femeie, privirea ei
profană a rupt vraja care-l ţinea în viaţă265. La rândul său, Evliya Celebi aminteşte o
minune mai mare săvârşită de un grup de 10 dervişi îndrumaţi de şeyhul Ismail,
executaţi pe nedrept din ordinul sultanului. După executarea lor lângă fântâna
Çokur Çeşme din piaţa Hipodromului (Atmeydan) din Istanbul, trupurile aruncate
în mare prin Poarta Grajdului au dansat pe valuri cu capetele lor în mână în partea
opusă malului de la Rumili Hisar. Dervişii bektaşi au fost îngropaţi împreună cu
şeyhul lor, Ismail, la picioarele altui şeyh, Durmuş Dede, în partea de răsărit a
cetăţii Rumili Hisar266.
259 Ibidem, p. 75.
260 P.H. Stahl, Chasseurs de têtes balkaniques (15e–19e siècles). Contribution à l’anthropologie
sociale du Crâne. Extras din „Buletinul Bibliotecii Române”, vol. IX (XIII), Serie nouă, 1982, p. 3.
261 P.H. Stahl, Histoire de la décapitation , Paris, PUF, 1986, p. 30.
262 Ibidem, p. 163.
263 Ibidem; vezi A. Mazan, Contes slaves de la Macédoine sud-occidentale. Étude linguistique;
textes et traduction. Notes de folklore, Paris, 1923, p. 200.
264 R. Munro, Rambles and Studies in Bosnia-Herzegovina and Dalmatia, Edinburgh-Londra,
1900, p. 24 apud. P.H. Stahl, op. cit., p. 164.
265 Ibidem, p. 163.
266 Evliya Celebi, Narrative of Travels in Europe, Asia and Africa in the Seventeenth Century,
Londra, 1843, vol. II, p. 68–69.