273 / 350
272
vilayetul Timişoara, caracterizată de starea de spirit a populaţiei, de barometrul
opiniei publice şi de reflectarea unor evenimente zilnice şi a conjuncturilor de
moment
246
.
Povestirile şi cântecele (
türkü
) compuse de rapsozii rătăcitori (
aşιk
) dezvăluie
crâmpeie din viaţa războinicilor din ţinuturile de la hotar, care definesc atât trăsă-
turile lor morale şi religioase (temeritatea şi cavalerismul, martiriul lor în lupta
pentru credinţă) cât şi credinţa musulmanilor în miracole.
Prezentarea alternativă a confruntărilor militare hotărâtoare şi a ciocnirilor
obişnuite de graniţă din perioada 1688–1697 a războiului austro-turc îndreptăţeşte
înscrierea cronicii lui Ali
Tarih-i Vak’aname-i Cafer Paşa
în genul istoriografic
Gazavatname
sau
Fetihname
. Naraţiunea autorului a câştigat mai mult nerv şi mai
multă culoare locală în urma includerii la locul şi la momentul potrivit a unor
întâmplări miraculoase, a povestirilor în care faptele reale se îmbină cu cele
neobişnuite, a anecdotelor şi a poveştilor fantastice. Privite prin concepţia sa de
musulman pios, câteva întâmplări petrecute în timpul incursiunilor de pradă ale
soldaţilor otomani au dobândit un caracter miraculos, înţeles de Ali drept o formă
de manifestare a protecţiei divine pentru credincioşii aflaţi în primejdie. Este vorba,
mai întâi, de soarta cu adevărat norocoasă a unei femei musulmane şi a fiului ei
sugar luaţi în prinsoare de haiducii sârbi în timpul incursiunii soldaţilor otomani
spre satul Variaş. Aşezată într-una din căruţele folosite de haiduci drept baricadă,
femeia a scăpat împreună cu copilul ei din lupta corp la corp fără să fi suferit vreo
vătămare. Ali a interpretat întâmplarea ca pe un miracol datorat „ocrotirii lui Alah
cel milostiv”
247
. Mai mult, punctul culminant al povestirii l-a constituit apariţia
unui număr mare de lupi flămânzi, atraşi de mirosul sângelui. În dorinţa sa de a
expune fapte şi situaţii neobişnuite, Ali a stăruit asupra numărului mare de lupi
flămânzi (peste 20), ca şi asupra aşezării lor în jurul luptătorilor, la o depărtare de
două sau trei bătăi de puşcă, în aşteptarea împrejurărilor prielnice sfârtecării
morţilor şi răniţilor
248
.
În toate povestirile aflate la graniţa între real şi imaginar, lupul ocupă un loc
central, fiind deopotrivă şi subiect de anecdotă, asemănătoare prin hiperbolizarea
folosită cu povestirile baronului Münchausen. Îmbinând elementele reale cu
elementele cu caracter fantastic subînţeles sau pronunţat, povestirile pornesc de la
un fapt real: atacul lupilor din timpul asediului Timişoarei şi a foametei din anii
1688–1689
249
. Desfăşurarea războiului austro-turc de la sfârşitul secolului al XVII-lea
a contribuit la distrugerea satelor din jurul Timişoarei şi la dispariţia vitelor
250
, dar
mai ales la agresiunea spontană a lupilor asupra populaţiei. În aceste împrejurări,
nici şanţurile oraşului şi nici reacţia armată a posturilor lor de pază nu au putut opri
atacurile dese ale lupilor asupra femeilor şi copiilor. Potrivit poveştilor transcrise
246
M. Köhbach,
Der osmanische Historiker Ibrahim Na’imeddin aus Temesvar als Quelle
osmanischer literarischer Überlieferung
, în
7
th
Symposium of the Comité International des Études
Pré-Ottomanes et Ottomanes (CIÉPO)
, 7–11 IX. 1986, Pécs, p. 173.
247
Ali,
op. cit.
, p. 25.
248
Ibidem
, p. 26.
249
Ibidem
, p. 23.
250
Ibidem
, p. 28.