Istoria Banatului Otoman

272 / 350

271
Este firesc să stabilim locul pe care Bartınlı Ibrahim Hamdi îl ocupă în
cultura otomană din Timişoara, oraşul copilăriei şi tinereţii sale. Aprecierea sa
corectă depinde numai de măsura în care este raportată contribuţia lui la
dezvoltarea geografiei descriptive şi istorice din Imperiul Otoman şi nu la nivelul
general de dezvoltare a geografiei în Europa apuseană. Fără îndoială că, în
accepţiunea actuală, Atlasul este o compilaţie, care foloseşte în mod tradiţional un
număr impresionant de izvoare. El oferă, în acelaşi timp, informaţii însemnate şi
noi despre oraşul şi vilayetul Timişoara şi despre lucrările hidrotehnice săvârşite de
administraţia imperială habsburgică după ocuparea Banatului în 1716. Din acest
punct de vedere, Atlasul lui Bartınlı Ibrahim Hamdi este o lucrare reprezentativă şi
deosebit de însemnată pentru geografia, învăţământul şi mistica otomană, proprii
culturii din vilayetul Timişoara.
6. LITERATURA OTOMANĂ DIN VILAYETUL TIMIŞOARA
I. LITERATURĂ POPULARĂ
1. Povestiri fantastice, povestiri eroice
Până în prezent se cunosc doar două cronici în care reflectarea evenimentelor
şi confruntărilor militare de însemnătate diferită cuprinde atât povestiri şi anecdote
cât şi cântece türkü242 ale rapsozilor numiţi aşιk 243, deosebit de gustate de publicul
otoman din vilayetul Timişoara la sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul
veacului următor. Aceste creaţii epice şi lirice, reprezentative pentru literatura
populară din ţinuturile din Banat şi din Ungaria, se păstrează numai în lucrarea lui
Ali, Tarih-i Vak’aname-i Cafer Paşa (Istoria faptelor lui Djafer Paşa)244 şi în
cronica lui Elhadj Ibrahim Naimeddin Temeşvarι, Hadikatü-s Şüheda-i Esserhad
(Grădina martirilor de la hotare)245. Scrierile celor doi cronicari pun în lumină, pe
de o parte, legătura strânsă între literatura otomană şi istoriografia otomană, iar pe
de altă parte, însemnătatea lor de izvor al literaturii populare otomane din vilayetul
Timişoara. Totodată creaţiile populare transcrise de Ali şi de Elhadj Ibrahim
Naimeddin în cronicile lor adâncesc, diversifică şi extind cunoştinţele de până
acum provenind dintr-o serie de însemnări din lucrările unor autori şi din câteva
fragmente izolate, păstrate în colecţiile de manuscrise. Din analiza creaţiilor epice
şi lirice scoase din uitare se deduce o altă dimensiune a culturii otomane din
242 În tradiţia orală din Turcia, türkü este termenul cel mai folosit pentru desemnarea întregii
diversităţi de cântece populare, vezi P.N. Boratav, La poésie folclorique, în Philologiae Turcicae
Fundamenta, vol. II, Marburg an der Lahn, 1964, p. 90.
243 Având în limba arabă înţelesul de îndrăgostit, termenul aşιk i-a desemnat începând cu
secolul al XVI-lea pe reprezentanţii diferitelor forme ale poeziei şi ai genului narativ al tradiţiei orale
hikaye, vezi P.N. Boratav, La littérature des Aşïq, în Philologiae Turcicae Fundamenta, vol. II, p. 129.
244 Ali, Der Löwe von Temeschwar, ed. K. Teply, R.F. Kreutel, Graz-Wien-Köln, 1981.
245 Am folosit manuscrisul Codex Hist. Osm. 93 , păstrat la Österreichische Nationalbiblliothek
din Viena (se va cita ÖNB).