Istoria Banatului Otoman

267 / 350

266
În realitate, regularizarea albiei râurilor Timiş şi Bega, precum şi construirea
canalului Bega, au fost lucrări de anvergură prevăzute de proiectul administraţiei
imperiale pentru a asigura o legătură eficientă a Timişoarei şi Banatului cu zona
învecinată. Proiectul construirii canalului Bega a fost conceput de contele Mercy
îndată după ocuparea Banatului, dat fiind că, pe harta întocmită între anii 1723–1725,
era reprezentată modificarea cursului râului Bega. Construirea canalului212 a început
în 1727, în acest scop fiind folosiţi robotaşii recrutaţi din districtele bănăţene şi
retribuiţi din fondurile administraţiei provinciale. Sub administraţia contelui Mercy
(1727–1734) s-a realizat partea superioară a canalului, care pornea de lângă Făget,
peste meandrele şi coturile numeroase ale râului Bega, trecând prin Budinţ şi
Izvin213 până la Timişoara.
Cele patru canale secundare deprinse din canalul Bega au străbătut oraşul
Timişoara pentru a asigura aducţiunea apei necesare instalaţiei de limpezire şi pentru
aprovizionarea cetăţii şi oraşului cu apă potabilă calitativ superioară apei de mlaştină
folosite până atunci. Ele au slujit deopotrivă drept canale de plutărit pentru transportul
lemnului de construcţii şi al lemnului de foc. Mai jos de Timişoara, canalul s-a îndrep-
tat spre sud-est, traversând „Mlaştina cea adâncă” la nord de Itebej, intrând apoi, la
Becicherecul Mare, în matca veche a râului Bega214.
Nu trebuie uitat faptul că acest canal, amintit de Bartınlı Ibrahim Hamdi, nu
este singura cale de comunicaţie din vilayetul Timişoara prezentată cititorului otoman.
Dimpotrivă, autorul a menţionat cu exactitate distanţele, popasurile şi durata
drumului terestru, care lega Timişoara de localităţile Smederevo şi Belgrad. Era
calea parcursă de călător de regulă în trei zile, după care urma trecerea Dunării la
Pančevo. Pe drumul de uscat era străbătută mai întâi localitatea Ali Bunar, apoi se
trecea peste podul de la Denta (Dente köprüsü) şi podul oştirii (ordu köprüsü), aflat
la două ceasuri depărtare de Timişoara215.
În privinţa geografiei economice, a vilayetului Timişoara, Atlasul lui Bartınlı
Ibrahim Hamdi cuprinde numeroase informaţii diferite, nemai-întâlnite până acum
în alte izvoare otomane. Ele privesc bogăţiile naturale, pe cele ale solului şi ale
subsolului, care l-au impresionat profund pe autor încă din vremea copilăriei sale.
Din punctul de vedere al fertilităţii solului, acesta este singurul izvor otoman
cunoscut până acum, care pune pe acelaşi plan două provincii diferite şi îndepărtate
ale Imperiului Otoman – vilayetul Timişoara şi ţara care, după părerea lui Herodot,
fusese un dar al Nilului: „Numai vilayetul Timişoara a fost, poate, o provincie a
Imperiului Otoman la fel de roditoare ca Egiptul”216. Dăruind locuitorilor otomani
„bucurie în toate cele patru puncte cardinale” 217, Banatul de la câmpie a fost
într-adevăr „un ţinut foarte bogat” datorită fertilităţii naturale a pământului său şi a
varietăţii pomilor fructiferi încărcaţi de rod. Constatarea priveşte, în primul rând,
împrejurimile cetăţii Timişoara care, potrivit mărturiei lui Bartınlı Ibrahim Hamdi,
212 J. Kallbrunner, op. cit., p. 43.
213 Ibidem.
214 Ibidem.
215 Bartınlı Ibrahim Hamdi, ms. cit., fila 251b.
216 Ibidem, fila 256a.
217 Ibidem, fila 255a.