Istoria Banatului Otoman

258 / 350

257
Spre deosebire de El Hadj Ibrahim Naimeddin, lucrarea lui Ali din Timişoara îl
completează şi nuanţează pe Silahdar cu amănunte cunoscute numai de un participant
direct la desfăşurarea unor momente de seamă de la sfârşitul secolului al XVII-lea.
Aceste momente au premers încheierea păcii de la Carlowitz: asediul Belgradului
(12 septembrie 1692 – 1 septembrie 1693)165, expediţia principelui elector de Saxa,
Frederic August, împotriva Timişoarei (3 august 1996) 166, înfrângerea generalului
Veterani în lupta de la Lugoj167, cucerirea cetăţii Titel şi bătălia de la Zenta168.
În funcţie de firul expunerii, atât Ali din Timişoara cât şi El Hadj Ibrahim
Naimeddin şi-au îndreptat atenţia, spre evenimente şi fapte pe care le-au considerat
însemnate, reprezentative şi demne de a rămâne în amintirea urmaşilor. Raportate
însă la ansamblul evenimentelor şi la sensul evoluţiei lor de la sfârşitul veacului
al XVII-lea şi începutul secolului următor, informaţiile cuprinse în aceste cronici
limpezesc o serie de aspecte necunoscute şi mai puţin cunoscute ale istoriei
Imperiului Otoman. Şi manuscrisul lui Osman Aga, pe care R.F. Kreutel l-a publicat
sub titlul convenţional Între paşale şi generali169, pare, la o primă vedere, o cronică
modestă, cu caracter local, proprie istoriei mărunte. Dar relatarea amănunţită în
care tâlmaciul divanului din Timişoara a inclus o anumită parte socotită a fi
reprezentativă pentru corespondenţa purtată de comandanţii militari imperiali de
graniţă cu cei otomani ne dezvăluie implicaţiile neştiute ale răscoalei curuţilor
asupra păcii de la Carlowitz (1699) şi eforturile autorităţilor otomane de a o
menţine cu orice preţ. De altfel această scriere a lui Osman Aga trădează acelaşi
interes pentru evenimentele petrecute întocmai ca preocuparea cronicarilor legaţi
de Timişoara, animaţi, cel puţin, de dragostea dacă nu de pasiunea mărturisită sau
nu pentru istorie. Dar independent de rostul şi durata locuirii lor în vilayetul
Timişoara, toţi aceşti cronicari au ales faptele şi întâmplările pe care le-au socotit
demne de a fi păstrate peste veac şi cunoscute de către urmaşi.
5. GEOGRAFIA OTOMANĂ DIN VILAYETUL TIMIŞOARA
PARTICULARITĂŢILE GEOGRAFIEI OTOMANE
Aidoma istoriei, geografia s-a bucurat de un interes real din partea învăţaţilor,
demnitarilor şi suveranilor otomani. Dacă la început acest interes a avut un caracter
„pur literar”170, în schimb mai târziu, ea a impus completarea şi actualizarea
cunoştinţelor preluate de la înaintaşi din descrierile vaste ale universului. De
165 Ali, op. cit., p. 116–148.
166 Ibidem, p. 176–192.
167 Ibidem, p. 161–175.
168 Ibidem, p. 197–216.
169 Osman Aga, Zwischen Paschas und Generäle. Bericht des Osman Aga aus Temeschwar
über die Höhepunkte seines Wirkens als Dolmetscher und Diplomat , ed. R.F. Kreutel, Styria Verlag,
1966.
170 Fr. Taeschner, Die geographische Literatur der Osmanen, în „Zeitschrift der Morgenländischen
Gesellschaft”, vol. I, caiet I, 1923, p. 34.